Poate am exagerat, dar din copilărie am trăit o frică să nu li se întâmple ceva rău celor dragi. Când stăteam cu surorile mele şi ele dormeau, eu le supravegheam somnul şi mă speriam când ele dormeau atât de profund, că aproape nu mai respirau. Uneori le clătinam ca să văd dacă respiră. Ştia mamaia cât de responsabilă sunt şi avea multă bază în mine să stau cu surorile mele când ea pleca de acasa la muncă.
Aceeaşi grijă am avut şi de copiii mei. Niciodată nu am dormit profund. Le auzeam respiraţia şi la orice oră din noapte simţeam dacă era ceva în neregulă cu ei. Mult timp şi după ce au dormit în camere separate ţineam uşile întredeschise ca să aud dacă apare vreo problemă. Şi acum mă preocupă viaţa copiilor mei, a mamaiei şi a surorilor mele.
Am părut exagerată când am cerut copiilor mei să mă informeze când întârzie undeva sau când pleacă la un drum lung, ca să stiu dacă sunt bine. Poate exagerez, dar aşa am fost totdeauna. Când au înţeles ei, că de fapt nu voiam să intru prea mult în viaţa lor, m-au ascultat şi-mi dădeau câte un telefon. Ciprian, când a plecat în Germania m-a ţinut la curent cu ceea ce face, adică dacă se simte bine. Ionuţ dădea telefon de câte ori mergea într-o calătorie, la fel şi Mirela.
Atunci stăteam şi eu liniştită, altfel făceam nopti albe. Ce fac eu acum? Încerc să-mi analizez atitudinea mea de părinte. Am procedat bine sau rău când mi-am crescut copiii?
Le-am oferit tot ce aveau nevoie? Altceva nu ştiu, dar eu i-am iubit cu tot sufletul meu. Nu-mi mai trebuia nimic dacă stiam că ei sunt fericiţi şi au tot ce le trebuie. Bineînţeles că le-am oferit ,material, tot ce mi-am putut permite. I-am facut şi pe ei să înţeleagă că nu se poate mai mult. De aceea nu mi-au cerut să le dau imposibilul.
Dacă aş lua-o de la capăt cu educarea copiilor, nu ştiu dacă aş proceda altfel. Aşa am înţeles eu că trebuie să formez nişte oameni cărora să le placă munca şi să traiască indiferent ce surprize le-ar oferi viaţa. Poate am reuşit.
Aceeaşi grijă am avut şi de copiii mei. Niciodată nu am dormit profund. Le auzeam respiraţia şi la orice oră din noapte simţeam dacă era ceva în neregulă cu ei. Mult timp şi după ce au dormit în camere separate ţineam uşile întredeschise ca să aud dacă apare vreo problemă. Şi acum mă preocupă viaţa copiilor mei, a mamaiei şi a surorilor mele.
Am părut exagerată când am cerut copiilor mei să mă informeze când întârzie undeva sau când pleacă la un drum lung, ca să stiu dacă sunt bine. Poate exagerez, dar aşa am fost totdeauna. Când au înţeles ei, că de fapt nu voiam să intru prea mult în viaţa lor, m-au ascultat şi-mi dădeau câte un telefon. Ciprian, când a plecat în Germania m-a ţinut la curent cu ceea ce face, adică dacă se simte bine. Ionuţ dădea telefon de câte ori mergea într-o calătorie, la fel şi Mirela.
Atunci stăteam şi eu liniştită, altfel făceam nopti albe. Ce fac eu acum? Încerc să-mi analizez atitudinea mea de părinte. Am procedat bine sau rău când mi-am crescut copiii?
Le-am oferit tot ce aveau nevoie? Altceva nu ştiu, dar eu i-am iubit cu tot sufletul meu. Nu-mi mai trebuia nimic dacă stiam că ei sunt fericiţi şi au tot ce le trebuie. Bineînţeles că le-am oferit ,material, tot ce mi-am putut permite. I-am facut şi pe ei să înţeleagă că nu se poate mai mult. De aceea nu mi-au cerut să le dau imposibilul.
Dacă aş lua-o de la capăt cu educarea copiilor, nu ştiu dacă aş proceda altfel. Aşa am înţeles eu că trebuie să formez nişte oameni cărora să le placă munca şi să traiască indiferent ce surprize le-ar oferi viaţa. Poate am reuşit.
