Trecuse de amiaza si ne pregateam pentru finalul pelerinajului. Ghida ne propune sa mergem la Manastirea Kitaev. Manastirea este asezata la marginea orasului Kiev.
Manastirea se remarca prin culoarea verde deschis a zidurilor ce intra in contrast cu albul caselor din jur.
Manastirea e veche si oferea calugarilor multa liniste, de aceea multi se retrageau aici de la Lavra Pecerska din Kiev pentru a duce o viata monahala retrasa.
Prima atestare documentara a Manastirii Kitaev este in anul 1159. Zona i-a apartinut cneazului Iuri Bogoliubov.
Pesterile din Kitaev aveau aproximativ aceeasi lungime ca cele din Lavra Pecerska, si au fost descoperite in 1858.
In 1716, guvernatorul Kievului, Dimitri Golit a construit in pustie o biserica de lemn inchinata sfantului Serghie de Rodonej. De atunci manastirea a trecut in subordinea Lavrei Pecerska.
In 1744, manastirea a fost vizitata de imparateasa Elisabeta, Petrovna ( fiica lui Petru I), dupa care a contribuit la constructia trapezei.
La inceputul sec. al-XX-lea aici s-a deschis un orfelinat.
Dupa 1917 manastirea a fost devastata, devenind inchisoare pentru preotii si monahii din Kiev si din imprejurimi.
In 1939, clopotnita a fost aruncata in aer, cartile si alte obiecte bisericesti de valoare s-au pierdut, multe au fost arse.
Nu se stie ce s-a intamplat cu altarul de lemn din sec.al-XIII-lea, in stil baroc, poleit cu aur.
Ultimii calugari au fost arestati in 1931 si acuzati de activitate contrarevolutionara.
Dupa 1931, aici au functionat o casa a invalizilor, apoi o fabrica, iar biserica Sf. Serafim a devenit un fel de club al ateismului.
Renasterea manastirii a inceput in 1990
In manastire se afla moastele Cuviosului Teofil care a trait in sec. al-XII-lea.
De asemenea aici a fost ingropat arhimandritul Teofil care a murit in 1996, iar langa biserica se afla mormantul Cuvioasei Dositeea.
In biserica, la icoana Sf. Serafim din Sarov se gasesc manecutele cu care a slujit Sfantul in timpul vietii sale si o particica din piatra pe care Cuviosul Serafim s-a rugat 1000 de zile si o mie de nopti.
Avand evlavie la acest sfant, staretul acestei manastiri a primit in dar de la manastirea de la Diveevo bucatica de piatra pe care s-a rugat cuviiosul.
Inainte de a se duce la Sarov, Cuviosul Serafim a fost la Kiev, s-a inchinat pe le toate Sfintele Moaste si a auzit ca pe aici pe muntele de la Kitaev este cuviosul Dositei, si a venit sa ia binecuvantare in viata, sa intrebe in care parte sa se indrepte.
Cuviosul, de fapt femeie,i-a spus:" Du-te la Sarov ca acolo te vei mantui, acolo e locul tau.
Si a plecat la Sarov.
Ca sa aflam mai multe despre Cuvioasa Dositeea, urcam pe o carare, printre pomi, trecem pe langa un mic iaz si urcam apoi cateva sute de trepte amenajate pe o carare in padure pana ajungem la grota Sfintei Dositeea care a dus aici o viata de ascet aproape zavorata.
Aici in pestera a stat Sfanta Dositeea, care se tragea dintr- familie foarte bogata, din neamului lui Dimitrie Donskoi, unul din cnezii, rusi, acesta fiind la randul lui, urmasul de suflet al lui Serghie de Radonej.
Din copilarie, Dositeea si-a dedicat viata lui Dumnezeu, s-a retras la manastire cand era mica si s-a ascuns sub nume barbatesc.
Venind la manastire ea s-a prezentat drept un tanar fiu de taran serb.
In acele vremuri taranii serbi nu se puteau calugari.
Din aceasta cauza, Dositeea nefiind calugarita, a sapat aceasta grota si s-a rugat aici lui Dumnezeu timp de 12 ani.
Calugarii din manastire ii aduceau o data pe saptamana paine si apa.
Despre calugarul care se ruga in aceasta grota, a mers vestea in lume, si aici au inceput sa vina multi oameni in cautarea unui ajutor.
La un moment dat, aflandu-se la Kiev si afland despre minunile savarsite de calugarul din grota, Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru I, a venit aici sa-l cunoasca,si chiar sa intervina, pentru ca biserica sa permita calugarirea lui Dositei.
Cuvantul ei a fost decisiv si tanarul taran serb care era de fapt tanara,de vita nobila, a devenit calugarul Dositei.
La varsta de 18 ani, un oarecare prohor Mosnin a venit la calugarul Dositei a ceara sfat. Calugarul l-a sfatuit pe acesta sa plece la Manastirea Sarov, proorocindu-i un viitor har duhovnicesc.
Tanarul Prohor era cel care avea sa devina Sfantul Serafim de Sarov.
Calugarul Dositei era vazator cu duhul. Tot el l-a indrumat si pe calugarul Teofan sa plece pe insulele Solovet. Numai dupa moartea Dositeei au aflat ca ascetul era femeie.
Ne-am grupat si am inceput sa coboram in grota. Erau culoare foarte stramte si luminate cu candele din loc in loc. Am mai luat si lumanari.
Nu puteau intra decat grupuri mici.
Am fost avertizati ca vom iesi cu hainele prafuite. Nu puteai sa te feresti sa nu te atingi de pereti.
Totdeauna cand am vazut astfel de locuri unde au trait sfinti, m-am intrebat cum au reusit acei oameni sa supravietuiasca in asa conditii.
Noi cu cat stam in conditii mai bune cu atat ne lenevim si ne scade credinta.Ei au fost ajutati de Dumnezeu sa traiasca si sa accepte asa conditii si de aceea au ajuns sfinti.
Am coborat apoi la biserica Kitaev, unde am aflat mai multe despre Sf Teofil care a trait ca nebun pentru Hristos.
A fost ultima manastire pe care am vazut-o, apoi ne-am intors la Pecerska si ne-am pregatit pentru intoarcerea in tara.
E de mare folos un pelerinaj pe la locuri sfinte. Dezavantajul e ca se face in graba si nu ai timp sa traiesti ceea ce vezi. Eu mai citesc dupa aceea despre aceste locuri si trag concluzii.
Inca mai sunt oameni care il cauta pe Dumnezeu si rugatori iubiti de Dumnezeu care se roaga pentru iertarea pacatelor noastre si asta deocamdata ne salveaza, ca altfel am fi pierduti
Manastirea se remarca prin culoarea verde deschis a zidurilor ce intra in contrast cu albul caselor din jur.
Manastirea e veche si oferea calugarilor multa liniste, de aceea multi se retrageau aici de la Lavra Pecerska din Kiev pentru a duce o viata monahala retrasa.
Prima atestare documentara a Manastirii Kitaev este in anul 1159. Zona i-a apartinut cneazului Iuri Bogoliubov.
Pesterile din Kitaev aveau aproximativ aceeasi lungime ca cele din Lavra Pecerska, si au fost descoperite in 1858.
In 1716, guvernatorul Kievului, Dimitri Golit a construit in pustie o biserica de lemn inchinata sfantului Serghie de Rodonej. De atunci manastirea a trecut in subordinea Lavrei Pecerska.
In 1744, manastirea a fost vizitata de imparateasa Elisabeta, Petrovna ( fiica lui Petru I), dupa care a contribuit la constructia trapezei.
La inceputul sec. al-XX-lea aici s-a deschis un orfelinat.
Dupa 1917 manastirea a fost devastata, devenind inchisoare pentru preotii si monahii din Kiev si din imprejurimi.
In 1939, clopotnita a fost aruncata in aer, cartile si alte obiecte bisericesti de valoare s-au pierdut, multe au fost arse.
Nu se stie ce s-a intamplat cu altarul de lemn din sec.al-XIII-lea, in stil baroc, poleit cu aur.
Ultimii calugari au fost arestati in 1931 si acuzati de activitate contrarevolutionara.
Dupa 1931, aici au functionat o casa a invalizilor, apoi o fabrica, iar biserica Sf. Serafim a devenit un fel de club al ateismului.
Renasterea manastirii a inceput in 1990
In manastire se afla moastele Cuviosului Teofil care a trait in sec. al-XII-lea.
De asemenea aici a fost ingropat arhimandritul Teofil care a murit in 1996, iar langa biserica se afla mormantul Cuvioasei Dositeea.
In biserica, la icoana Sf. Serafim din Sarov se gasesc manecutele cu care a slujit Sfantul in timpul vietii sale si o particica din piatra pe care Cuviosul Serafim s-a rugat 1000 de zile si o mie de nopti.
Avand evlavie la acest sfant, staretul acestei manastiri a primit in dar de la manastirea de la Diveevo bucatica de piatra pe care s-a rugat cuviiosul.
Inainte de a se duce la Sarov, Cuviosul Serafim a fost la Kiev, s-a inchinat pe le toate Sfintele Moaste si a auzit ca pe aici pe muntele de la Kitaev este cuviosul Dositei, si a venit sa ia binecuvantare in viata, sa intrebe in care parte sa se indrepte.
Cuviosul, de fapt femeie,i-a spus:" Du-te la Sarov ca acolo te vei mantui, acolo e locul tau.
Si a plecat la Sarov.
Ca sa aflam mai multe despre Cuvioasa Dositeea, urcam pe o carare, printre pomi, trecem pe langa un mic iaz si urcam apoi cateva sute de trepte amenajate pe o carare in padure pana ajungem la grota Sfintei Dositeea care a dus aici o viata de ascet aproape zavorata.
Aici in pestera a stat Sfanta Dositeea, care se tragea dintr- familie foarte bogata, din neamului lui Dimitrie Donskoi, unul din cnezii, rusi, acesta fiind la randul lui, urmasul de suflet al lui Serghie de Radonej.
Din copilarie, Dositeea si-a dedicat viata lui Dumnezeu, s-a retras la manastire cand era mica si s-a ascuns sub nume barbatesc.
Venind la manastire ea s-a prezentat drept un tanar fiu de taran serb.
In acele vremuri taranii serbi nu se puteau calugari.
Din aceasta cauza, Dositeea nefiind calugarita, a sapat aceasta grota si s-a rugat aici lui Dumnezeu timp de 12 ani.
Calugarii din manastire ii aduceau o data pe saptamana paine si apa.
Despre calugarul care se ruga in aceasta grota, a mers vestea in lume, si aici au inceput sa vina multi oameni in cautarea unui ajutor.
La un moment dat, aflandu-se la Kiev si afland despre minunile savarsite de calugarul din grota, Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru I, a venit aici sa-l cunoasca,si chiar sa intervina, pentru ca biserica sa permita calugarirea lui Dositei.
Cuvantul ei a fost decisiv si tanarul taran serb care era de fapt tanara,de vita nobila, a devenit calugarul Dositei.
La varsta de 18 ani, un oarecare prohor Mosnin a venit la calugarul Dositei a ceara sfat. Calugarul l-a sfatuit pe acesta sa plece la Manastirea Sarov, proorocindu-i un viitor har duhovnicesc.
Tanarul Prohor era cel care avea sa devina Sfantul Serafim de Sarov.
Calugarul Dositei era vazator cu duhul. Tot el l-a indrumat si pe calugarul Teofan sa plece pe insulele Solovet. Numai dupa moartea Dositeei au aflat ca ascetul era femeie.
Ne-am grupat si am inceput sa coboram in grota. Erau culoare foarte stramte si luminate cu candele din loc in loc. Am mai luat si lumanari.
Nu puteau intra decat grupuri mici.
Am fost avertizati ca vom iesi cu hainele prafuite. Nu puteai sa te feresti sa nu te atingi de pereti.
Totdeauna cand am vazut astfel de locuri unde au trait sfinti, m-am intrebat cum au reusit acei oameni sa supravietuiasca in asa conditii.
Noi cu cat stam in conditii mai bune cu atat ne lenevim si ne scade credinta.Ei au fost ajutati de Dumnezeu sa traiasca si sa accepte asa conditii si de aceea au ajuns sfinti.
Am coborat apoi la biserica Kitaev, unde am aflat mai multe despre Sf Teofil care a trait ca nebun pentru Hristos.
A fost ultima manastire pe care am vazut-o, apoi ne-am intors la Pecerska si ne-am pregatit pentru intoarcerea in tara.
E de mare folos un pelerinaj pe la locuri sfinte. Dezavantajul e ca se face in graba si nu ai timp sa traiesti ceea ce vezi. Eu mai citesc dupa aceea despre aceste locuri si trag concluzii.
Inca mai sunt oameni care il cauta pe Dumnezeu si rugatori iubiti de Dumnezeu care se roaga pentru iertarea pacatelor noastre si asta deocamdata ne salveaza, ca altfel am fi pierduti
