Toată vara mi-am dorit să ies câteva zile să-mi mai clătesc privirile cu peisaje noi.Mi-am tot propus câte o ieșire,dar eșuau pe rând.Probabil că nu trebuia să ies.Dumnezeu știe de ce.
În noiembrie s-a ivit oportunitatea de a pleca. Aflu de o agenție de turism, de la Vali, prietena mea. Ea făcuse cu această agenție excursii peste hotare și a fost foarte mulțumită.
M-am încrezut în cuvântul ei și m-am înscris pentru o excursie în Maramureș.
În parte locurile le văzusem cu vreo 30 de ani în urmă, dar acum puteam vedea unele schimbări, dar și cu alți ochi mai maturi.
Am plecat pe 18 noiembrie din fața cinematografului "Victoria". Excursia a debutat bine, fiindcă am constatat punctualitate. A mers mai greu până am ieșit din Iași,după aceea am mers șnur( după condițiile oferite de starea șoselei).
Ghida era la prima cursă, deci a suplinit-o onorabil șoferul, care avea multă experiență din călătoriile prin toată Europa. De la început am mulțumit lui Dumnezeu pentru o așa oportunitate și mai ales că mi-a îngăduit să-mi încânt ochii cu așa minunății.
Natura e fantastică cu o armonie de culori perfectă, cum numai Dumnezeu o poate realiza.Ruginiul se îmbină armonios cu verdele de toate nuanțele, galben, roșu și maro.Nu știu cât de talentat poate fi un pictor să obțină aceste culori, într-un tablou.
Numai privind aceste peisaje ne putem convinge de puterea lui Dumnezeu.
Încântându-ne ochiul cu peisajele date de satele în care se vede priceperea și hărnicia oamenilor.După cum sunt gospodărite casele, îți poți da seama cât de vrednici sunt cei ce locuiesc în ele.
În zona Iașului se simte mai multă sărăcie, dar și binefacerea rezultată din plecarea românilor în străinătate.Pe lângă casele specifice locului se înalță case cu etaj făcute din materiale scumpe.
Mie mi se pare o dezarmonie de care,cred că nu și-au dat seama cei ce se ocupă cu eliberaea autorizațiilor de construcții
Pe parcurs, șoferul ne-a atras atenția asupra unor locuri unde cândva erau: fabrica de zahăr, fabrica de perdele, sau alte fabrici care au fost dărâmate și arătau jalnic, dar și unele clădiri transformate, de exemplu în supermarket-uri.
Primul popas a fost la Mânăstirea Gura Humorului. Am admirat mânăstirea și ne-am închinat. Mi-ar fi placut să particip la o slujbă. Am admirat arhitectura și picturile bisericii și atât.
Până la Mânăstirea Voroneț am admirat casele. E o zonă în care casele și-au păstrat frumusețea. Ochii mi-au fost încântați de casele făcute și împodobite cu mult gust. Chiar dacă erau din piatră, casele erau împodobite cu brâie florale, parcă luate de pe ștergare.
Mi-a plăcut că s-a păstrat tradiția și casele sunt adevărate bijuterii. Îmi pare rău că prin geamul autocarului n-am putut fotografia măcar o casă din cele ce mi-au plăcut, au rămas însă înregistrate pe retină.
Cum mergi spre nord,casele sunt mai îngrijite și-i multă ordine prin gospodării, ceea ce nu întâlnești în partea se mijloc și de sud a Moldovei.
Așa am ajuns la Mânăstirea Voroneț. Știam că această mânăstire fusese făcută de Ștefan cel Mare în urma unei victorii împotriva turcilor și că a fost ridicată în aproximativ 3-4 luni.
O măicuță ne-a vorbit frumos despre ctitorul bisericii și despre istoria mânăstirii. Mi-amintesc că în urmă cu mulți ani când vizitam mânăstirea cu elevii, picturile aproape ca nu se cunoșteau. Acum însă se vedeau foarte bine și am înțeles că s-a lucrat la curățirea picturii aproximativ 4 ani.
Măicuța ne-a vorbit și de primul stareț care a fost Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ștefan cel Mare.Chiar piatra de mormânt a starețului ce se află în biserică ar fi fost pusă de Ștefan cel Mare acolo.
Măicuța ne-a explicat apoi și pictura de la intrarea în biserică. E vorba de Judecata de apoi. Ne-a explicat cum vor fi judecați toți oamenii care l-au iubit pe Hristos și cei care nu l-au iubit. Am observat că nu toți au fost atenți la aceste explicații, unii purtau conversații particulare.
M-a impresionat cât de bine s-au păstrat picturile atâtea sute de ani.
După plecarea de la Voroneț ne-am continuat drumul spre Borșa.
Am trecut pe serpentine nenumărate care șerpuiau prin păduri. Mi-am imaginat cât de dese erau pădurile pe vremea lui Ștefan cel Mare și cât de neomenește au fost exploatate în vremurile noastre, mai ales, în ultimii 20 de ani.
Munții aveau multe suprafețe golașe.Nu erau răriți copacii, ci tăiați criminal. Și cu toate astea armonia de nuanțe nu te putea lăsa indiferent. Am trecut și prin localități: Frasin,Pojorâta, Mestecăniș.
Cu mulți ani în urmă am petrecut câteva zile cu familia într-o cabană pe muntele Mestecăniș. Îmi amintesc că eram deasupra norilor și era foarte rece și umed.
Am mers și pe maluri de apă. Ce peisaje frumoase! Dar câtă mizerie plutește pe apă sau putrezesc pe malul lor. Oare când se vor trezi românii să-și valorifice aceste daruri inegalabile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.
Dacă am îngriji această natură, am putea ajunge o țară care ar putea concura cu cele cu cel mai înalt nivel de trai.
Oare ce ne lipsește să n-o pornim pe acest drum?
Am văzut cum arată Ciprul, care nu are verdeață aproape deloc, e doar piatră și ținut arid și cu toate astea , nivelul înalt de trai se obține prin turism. Valorifică oamenii pietrele și spinii ce cresc pe pietre și au o industrie foarte dezvoltată a turismului.E adevărat ca ei au și o apă foarte bună pe care o exploatează la maxim, dar și noi avem, dar nu știm s-o valorificăm.
Aș vrea să trăiesc măcar un început din acest demers.
Am ajuns, în sfârșit în Borșa. Nu mai văzusem niciodată această localitate. O parte e stațiune iar cealaltă orășel.Se spune că se întinde pe 50km lungime de-a lungul șoselei.
La hotelul Victoria am fost primiți cu amabilitate și am locuit două nopți într-o cameră de familiști cu un pat dublu și unul simplu. Drumul ne-a obosit și am adormit foarte devreme în jurul orei 19
Afară era destul de rece și spre pădure se vedea promoroaca de pe crengile copacilor.
În noiembrie s-a ivit oportunitatea de a pleca. Aflu de o agenție de turism, de la Vali, prietena mea. Ea făcuse cu această agenție excursii peste hotare și a fost foarte mulțumită.
M-am încrezut în cuvântul ei și m-am înscris pentru o excursie în Maramureș.
În parte locurile le văzusem cu vreo 30 de ani în urmă, dar acum puteam vedea unele schimbări, dar și cu alți ochi mai maturi.
Am plecat pe 18 noiembrie din fața cinematografului "Victoria". Excursia a debutat bine, fiindcă am constatat punctualitate. A mers mai greu până am ieșit din Iași,după aceea am mers șnur( după condițiile oferite de starea șoselei).
Ghida era la prima cursă, deci a suplinit-o onorabil șoferul, care avea multă experiență din călătoriile prin toată Europa. De la început am mulțumit lui Dumnezeu pentru o așa oportunitate și mai ales că mi-a îngăduit să-mi încânt ochii cu așa minunății.
Natura e fantastică cu o armonie de culori perfectă, cum numai Dumnezeu o poate realiza.Ruginiul se îmbină armonios cu verdele de toate nuanțele, galben, roșu și maro.Nu știu cât de talentat poate fi un pictor să obțină aceste culori, într-un tablou.
Numai privind aceste peisaje ne putem convinge de puterea lui Dumnezeu.
Încântându-ne ochiul cu peisajele date de satele în care se vede priceperea și hărnicia oamenilor.După cum sunt gospodărite casele, îți poți da seama cât de vrednici sunt cei ce locuiesc în ele.
În zona Iașului se simte mai multă sărăcie, dar și binefacerea rezultată din plecarea românilor în străinătate.Pe lângă casele specifice locului se înalță case cu etaj făcute din materiale scumpe.
Mie mi se pare o dezarmonie de care,cred că nu și-au dat seama cei ce se ocupă cu eliberaea autorizațiilor de construcții
Pe parcurs, șoferul ne-a atras atenția asupra unor locuri unde cândva erau: fabrica de zahăr, fabrica de perdele, sau alte fabrici care au fost dărâmate și arătau jalnic, dar și unele clădiri transformate, de exemplu în supermarket-uri.
Primul popas a fost la Mânăstirea Gura Humorului. Am admirat mânăstirea și ne-am închinat. Mi-ar fi placut să particip la o slujbă. Am admirat arhitectura și picturile bisericii și atât.
Până la Mânăstirea Voroneț am admirat casele. E o zonă în care casele și-au păstrat frumusețea. Ochii mi-au fost încântați de casele făcute și împodobite cu mult gust. Chiar dacă erau din piatră, casele erau împodobite cu brâie florale, parcă luate de pe ștergare.
Mi-a plăcut că s-a păstrat tradiția și casele sunt adevărate bijuterii. Îmi pare rău că prin geamul autocarului n-am putut fotografia măcar o casă din cele ce mi-au plăcut, au rămas însă înregistrate pe retină.
Cum mergi spre nord,casele sunt mai îngrijite și-i multă ordine prin gospodării, ceea ce nu întâlnești în partea se mijloc și de sud a Moldovei.
Așa am ajuns la Mânăstirea Voroneț. Știam că această mânăstire fusese făcută de Ștefan cel Mare în urma unei victorii împotriva turcilor și că a fost ridicată în aproximativ 3-4 luni.
O măicuță ne-a vorbit frumos despre ctitorul bisericii și despre istoria mânăstirii. Mi-amintesc că în urmă cu mulți ani când vizitam mânăstirea cu elevii, picturile aproape ca nu se cunoșteau. Acum însă se vedeau foarte bine și am înțeles că s-a lucrat la curățirea picturii aproximativ 4 ani.
Măicuța ne-a vorbit și de primul stareț care a fost Daniil Sihastrul, duhovnicul lui Ștefan cel Mare.Chiar piatra de mormânt a starețului ce se află în biserică ar fi fost pusă de Ștefan cel Mare acolo.
Măicuța ne-a explicat apoi și pictura de la intrarea în biserică. E vorba de Judecata de apoi. Ne-a explicat cum vor fi judecați toți oamenii care l-au iubit pe Hristos și cei care nu l-au iubit. Am observat că nu toți au fost atenți la aceste explicații, unii purtau conversații particulare.
M-a impresionat cât de bine s-au păstrat picturile atâtea sute de ani.
După plecarea de la Voroneț ne-am continuat drumul spre Borșa.
Am trecut pe serpentine nenumărate care șerpuiau prin păduri. Mi-am imaginat cât de dese erau pădurile pe vremea lui Ștefan cel Mare și cât de neomenește au fost exploatate în vremurile noastre, mai ales, în ultimii 20 de ani.
Munții aveau multe suprafețe golașe.Nu erau răriți copacii, ci tăiați criminal. Și cu toate astea armonia de nuanțe nu te putea lăsa indiferent. Am trecut și prin localități: Frasin,Pojorâta, Mestecăniș.
Cu mulți ani în urmă am petrecut câteva zile cu familia într-o cabană pe muntele Mestecăniș. Îmi amintesc că eram deasupra norilor și era foarte rece și umed.
Am mers și pe maluri de apă. Ce peisaje frumoase! Dar câtă mizerie plutește pe apă sau putrezesc pe malul lor. Oare când se vor trezi românii să-și valorifice aceste daruri inegalabile pe care ni le-a lăsat Dumnezeu.
Dacă am îngriji această natură, am putea ajunge o țară care ar putea concura cu cele cu cel mai înalt nivel de trai.
Oare ce ne lipsește să n-o pornim pe acest drum?
Am văzut cum arată Ciprul, care nu are verdeață aproape deloc, e doar piatră și ținut arid și cu toate astea , nivelul înalt de trai se obține prin turism. Valorifică oamenii pietrele și spinii ce cresc pe pietre și au o industrie foarte dezvoltată a turismului.E adevărat ca ei au și o apă foarte bună pe care o exploatează la maxim, dar și noi avem, dar nu știm s-o valorificăm.
Aș vrea să trăiesc măcar un început din acest demers.
Am ajuns, în sfârșit în Borșa. Nu mai văzusem niciodată această localitate. O parte e stațiune iar cealaltă orășel.Se spune că se întinde pe 50km lungime de-a lungul șoselei.
La hotelul Victoria am fost primiți cu amabilitate și am locuit două nopți într-o cameră de familiști cu un pat dublu și unul simplu. Drumul ne-a obosit și am adormit foarte devreme în jurul orei 19
Afară era destul de rece și spre pădure se vedea promoroaca de pe crengile copacilor.
