După ce a venit mamaia acasă am prins curaj și am început să mă joc. Eram o fire neastâmpărată când n-aveam griji. Așa că împreună cu o vecină, o fetiță de vârsta mea, ne-am urcat în pod. Florica"știa"de la părinții ei că grăunțele se strică dacă nu sunt întoarse și împrăștiate pe pod.
Așa că ne-am apucat de treabă să fim și noi în rând cu lumea și s-o mai ușurez pe mamaia de muncă. Nu știam eu ce făceam în realitate. După ce-am făcut trebușoara asta, am găsit o gaură prin stuful acoperișului și nici una, nici două m-am strecurat afară și cum nu aveam probleme cu cățăratul, ajung pe creasta casei să admir satul de la înălțime.
Totdeauna mi-a plăcut să fiu la înălțime. Nici prin cap nu-mi trecea că eu făceam o poznă atunci. Din această reverie mă trezește vocea mamaiei care cu glas tremurat mă ruga să cobor încet să nu alunec și să-mi frâng gâtul. Eu o asiguram că nu se va întâmpla nimic.
Când am ajuns în pod am simțit pericolul ce se desprindea din vocea categorică a mamaiei."/ Coboară, că de nu, vin eu la tine. - Nu vin că ma bați!", încercam eu s-o emoționez pe mamaia.
Ei, dar când mi-am amintit că mamaia era operată și nu avea voie să urce pe scară, am coborât. Eram în stare să stau să mă bată până obosea numai să știu că nu suferă ea. Bineînțeles că mi-am primit pedeapsa cu stoicism.
În timpul acesta, vecina mea asista ca la spectacol, satisfăcută că a scăpat de așa binefacere. Dar mamaia regretând c-a fost așa aspră cu mine și văzând zâmbetul ironic al Floricăi, numai ce o înșfacă și pe ea dându-i câteva unde se dă, că de fapt ea mă încurajase la așa faptă.
Când am ieșit din tindă, mi-am dat seama de gravitatea faptelor mele. Grăunțele împrăștiate de mine, în loc să stea uminți pe teritoriul podului, s-au strecurat vrăjmașe pe sub streșini. Bucuria găinilor n-a fost proastă. S-au repezit și și-au umplut gușile, de-abia se mai mișcau, dar grăunțe tot au mai rămas că am mai avut și eu ce aduna vreo jumătate de sac.
Toate ca toate, dar acum mă gândeam ce voi păți când va veni tataia. Nu ne bătea, dar ne temeam de el. Seara la masă când credeam că toate sunt uitate și că tataia nu știe nimic de isprava mea, începe o discuție cu mamaia. Vezi bine, așa instantanee, din care am tras concluzia că tataia era în Valea Gardului, pe deal, când eu eram cocoțată pe casă și a observat ceva ca un cocostârc pe casa noastră apoi și-a dat seama că sunt eu.
Eram sigură că așa e, fiindcă eu o rugasem pe mamaia să nu mă spună și aveam încredere în ea. Eu atunci i-am răspuns:"- Eu știam că ești în Valea Gardului și m-am urcat să te văd, dar nu te-am văzut". Atunci amândoi au rămas tăcuți.
Așa că ne-am apucat de treabă să fim și noi în rând cu lumea și s-o mai ușurez pe mamaia de muncă. Nu știam eu ce făceam în realitate. După ce-am făcut trebușoara asta, am găsit o gaură prin stuful acoperișului și nici una, nici două m-am strecurat afară și cum nu aveam probleme cu cățăratul, ajung pe creasta casei să admir satul de la înălțime.
Totdeauna mi-a plăcut să fiu la înălțime. Nici prin cap nu-mi trecea că eu făceam o poznă atunci. Din această reverie mă trezește vocea mamaiei care cu glas tremurat mă ruga să cobor încet să nu alunec și să-mi frâng gâtul. Eu o asiguram că nu se va întâmpla nimic.
Când am ajuns în pod am simțit pericolul ce se desprindea din vocea categorică a mamaiei."/ Coboară, că de nu, vin eu la tine. - Nu vin că ma bați!", încercam eu s-o emoționez pe mamaia.
Ei, dar când mi-am amintit că mamaia era operată și nu avea voie să urce pe scară, am coborât. Eram în stare să stau să mă bată până obosea numai să știu că nu suferă ea. Bineînțeles că mi-am primit pedeapsa cu stoicism.
În timpul acesta, vecina mea asista ca la spectacol, satisfăcută că a scăpat de așa binefacere. Dar mamaia regretând c-a fost așa aspră cu mine și văzând zâmbetul ironic al Floricăi, numai ce o înșfacă și pe ea dându-i câteva unde se dă, că de fapt ea mă încurajase la așa faptă.
Când am ieșit din tindă, mi-am dat seama de gravitatea faptelor mele. Grăunțele împrăștiate de mine, în loc să stea uminți pe teritoriul podului, s-au strecurat vrăjmașe pe sub streșini. Bucuria găinilor n-a fost proastă. S-au repezit și și-au umplut gușile, de-abia se mai mișcau, dar grăunțe tot au mai rămas că am mai avut și eu ce aduna vreo jumătate de sac.
Toate ca toate, dar acum mă gândeam ce voi păți când va veni tataia. Nu ne bătea, dar ne temeam de el. Seara la masă când credeam că toate sunt uitate și că tataia nu știe nimic de isprava mea, începe o discuție cu mamaia. Vezi bine, așa instantanee, din care am tras concluzia că tataia era în Valea Gardului, pe deal, când eu eram cocoțată pe casă și a observat ceva ca un cocostârc pe casa noastră apoi și-a dat seama că sunt eu.
Eram sigură că așa e, fiindcă eu o rugasem pe mamaia să nu mă spună și aveam încredere în ea. Eu atunci i-am răspuns:"- Eu știam că ești în Valea Gardului și m-am urcat să te văd, dar nu te-am văzut". Atunci amândoi au rămas tăcuți.
Powered by ScribeFire.
