A doua biserică cipriotă la care am mers la slujbă a fost cea cu hramul Sfânta Treime. Biserica e foarte mare. Noi intram prin lateral stânga, unde între stranele de la perete şi scaunele din mijlocul bisericii e un spaţiu destul de mare unde pot intra părinţii cu copiii în cărucioare. Sunt multe icoane şi aici în acest spaţiu şi în faţa scaunelor, în mijlocul bisericii, dar şi lateral în pronaos. La intrarea în biserică, în dreapta, este un loc unde se pot aprinde lumânări. Acolo sunt iarăşi icoane şi o Sfântă Evanghelie la care se închină oamenii când intră pe uşa principală. Şi această biserică are un balcon mare unde intră mulţi credincioşi. Am citit despre părţile componente ale bisericii şi am observat cum sunt dispuse acestea în această biserică. Pronaosul e destul de mare, nu are pridvor, dar are o parte acoperită înainte de intrarea în biserică. De o parte şi de alta a scaunelor sunt coloane masive pe care se sprijină balconul.
Naosul (gr. navă) cuprinde soleea, o parte mai înaltă decât restul bisericii pe care se află Altarul, catapeteasma (iconostasul). În partea de urcare, soleea are câteva trepte. Lăţimea soleei e destul de mare, încât să încapă strănile cântăreţilor în dreapta şi stânga Altarului şi strana episcopului.Tot aici credincioşii primesc Sfânta Împărtăşanie.
Se spune că acest spaţiu este închipuirea râului de foc ce desparte pe cei credincioşi de cei necredincioşi, dar care azi şi-a pierdut din semnificaţie. În biserică este rânduială ca în dreapta ( cum intri în biserică) să stea bărbaţii, iar în stânga femeile mai ales în rândurile din faţă. Şi în această biserică se află amvonul, un loc mai înalt la nivelul balcoanelor la care se ajunge prin urcarea unor trepte şi care are şi un analog de unde se citeşte Apostolul şi Evanghelia. Am aflat că acestea se păstrează mai ales în bisericile construite în stil bizantin care se găsesc în Grecia, Cipru, Athos, dar şi în unele biserici din România. Predicile se ţin pe treptele semirotunde din faţa Altarului, care sunt o prelungire a soleei în faţa Sfintelor Uşi.
Amvonul simbolizează piatra de la uşa Mormântului Domnului, de unde îngerul a vestit Învierea Domnului. Treptele amvonului sunt şi o închipuire a scării lui Iacov care leagă cerul cu pământul. În acelaşi spaţiu, aproape de srtănile cântăreţilor se află praporii sau steagurile bisericeşti pe care sunt pictate chipurile sfinte ale Mântuitorului, Maicii Domnului, şi sfinţilor. Originea acestor steaguri se trage de la steagul cu Sfânta Cruce ce l-a călăuzit pe Constantin cel Mare în lupta biruitoare împotriva lui Maxenţiu. Aceste steaguri sunt folosite alături de alte insemne când se iese cu Sfintele Daruri, dar şi când se înconjoară biserica cu anumite icoane care corespund sfinţilor zilei. Biserica e frumos pictată în culori vii, luminoase.
Catapeteasma este înaltă şi cuprinde multe rânduri de icoane. Am observat în partea de jos multe icoane ale unor sfinţi pe care noi nu-i prea cunoaştem. Policandrele sunt foarte mari şi prinse cu lanţuri de cupola bisericii. Ele simbolizează lumina lui Hristos care în timpul slujbelor se coboară din cer şi luminează tuturor. În unele biserici acestea se rotesc în anumite momente ale unor slujbe.
În timpul slujbelor credincioşii stau pe scaune şi în strane şi se ridică smeriţi în picioare în anumite momente ale slujbei, nu stau în genunchi şi femeile nu au capetele acoperite. Între partea unde sunt scaunele şi solee este un gărduţ. Acolo sunt icoane, dar şi nişte mese pe care credincioşii pun jertfe pentru vii şi pentru morţi. Pe aceste mese se pun la sfârşitul slujbei coşuri cu anafură. Anafura se poate lua şi de la preot, dar fiind multă lume, unii iau direct din coşuri. La sfârşitul slujbelor mergeam şi eu şi mă închinam pe la icoanele de la Altar cum mergeau mulţi. Aici am găsit în pronaos icoane cu Sf. Rafaiel, Nicolae şi Irina, despre care citisem în cărţi. În această biserică am fost la multe slujbe în Postul Mare. În mijlocul bisericii pe un suport unde se pun icoanele zilei la care lumea se închină în timpul slujbei şi trec pe sub ea, dar mai trec şi când aceasta este scoasă afară şi se înconjură biserica cu ea. În Duminica Crucii am sărutat crucea pe care la noi o sărutăm în Saptămâna Patimilor.
În Duminica Ortodoxiei am văzut multi credincioşi cu icoane în mâini, iar la sfârşitul slujbei a coborât preotul în mijlocul bisericii şi cei cu icoane s-au apropiat de el, probabil ca s-a facut o slujbă de sfinţire.
În Duminica Floriilor, toată lumea purta buchete de flori în mâini. După terminarea Liturghiei am luat anafură şi am ieşit în curte. Bătea tare vântul şi Ionuţ cu Dana s-au retras undeva la soare. Toată lumea a ieşit din biserică cu steaguri şi cu icoana Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului, se înconjura biserica şi lumea se îngrămădea să treacă pe sub icoană . Am trecut şi eu, deşi mai trecusem o dată în biserică. După ce a ajuns din nou în faţa bisericii preotul a continuat slujba, când deodată toată lumea a aruncat cu flori spre icoana Mântuitorului. A fost un moment emoţionant, mi-am imaginat cum a fost Mântuitorul la intrarea în Ierusalim. Am cules şi eu nişte flori şi le-am luat acasă.
În Săptămâna Patimilor oraşul răsuna de clopote şi de slujbele care se auzeau la difuzoare. Se simţea că se apropie Paştele, un eveniment foarte cinstit de ciprioţi. Slujbe se făceau în fiecare zi dimineaţa şi seara.
În Vinerea Mare am mers la aceeaşi biserică la Slujba Prohodului Domnului. N-am ştiut la ce oră începe slujba, aşa că am plecat când am auzit clopotele bătând. Am ajuns cam târziu şi biserica era arhiplină, acum stăteau mulţi în picioare sau pe scaune pliante aduse de acasă. Deci Ionuţ şi Dana neavând unde intra au urcat la balcon. Eu m-am strecurat şi mi-am găsit un loc. Era o atmosferă emoţionantă, cânta toată biserica, apoi a cântat numai un cor tânăr la balcon într-o armonie îngerească. În biserică era o linişte plină de smerenie. M-a impresionat că în faţa Altarului pe acea solee, Sfântul Epitaf şi două Evanghelii erau puse pe un catafalc împodobit cu mii de trandafiri albi. Cei patru stâlpi şi acoperişul erau acoperiţi cu mii de trandafiri. Alături era un fel de năsălie( targă) cu două arcade deasupra la fel împodobite cu trandafiri. Pe epitaf erau presărate petale de trandafiri. Când am văzut că lumea trece şi sărută Epitaful şi Evanghelia, m-am strecurat şi eu şi m-am închinat. Copiii n-au putut face acest lucru că erau sus. Am luat câteva petale de pe Sfântul Epitaf. După ce am revenit la locul meu, am văzut cum preoţii au ridicat Sfântul Epitaf de pe catafalc şi l-au pus pe acea năsălie şi cu steaguri ca de obicei, au ieşit din biserică. Lumea se îngrămădea să treacă pe dedesupt. Am trecut şi eu şi au reuşit şi copiii cu Teodora, apoi ne-am retras în biserică. A durat cam mult până au revenit, probabil că au mers pe multe străzi. În acest timp am dat mâncare Teodorei şi am aşteptat. Au ajuns cu Epitaful înapoi şi l-au dus în Altar. Ionuţ spunea că anul trecut au venit doi soldaţi care s-au aşezat de o parte şi de alta a Uşilor Împărăteşti şi au păzit Altarul până a doua zi. Asta prefigura paza romanilor la Mormântul Mântuitorului. Pentru că lumea lua din trandafirii de pe năsălie a mers şi Dana şi a luat un trandafir pentru Teodora. Slujba a continuat, dar noi ne-am dus acasă, fiindcă Teodora nu mai avea răbdare.
Aveam sufletul încărcat emoţional de o împlinire. Văzusem o slujbă deosebită într-o ţară străină.
Naosul (gr. navă) cuprinde soleea, o parte mai înaltă decât restul bisericii pe care se află Altarul, catapeteasma (iconostasul). În partea de urcare, soleea are câteva trepte. Lăţimea soleei e destul de mare, încât să încapă strănile cântăreţilor în dreapta şi stânga Altarului şi strana episcopului.Tot aici credincioşii primesc Sfânta Împărtăşanie.
Se spune că acest spaţiu este închipuirea râului de foc ce desparte pe cei credincioşi de cei necredincioşi, dar care azi şi-a pierdut din semnificaţie. În biserică este rânduială ca în dreapta ( cum intri în biserică) să stea bărbaţii, iar în stânga femeile mai ales în rândurile din faţă. Şi în această biserică se află amvonul, un loc mai înalt la nivelul balcoanelor la care se ajunge prin urcarea unor trepte şi care are şi un analog de unde se citeşte Apostolul şi Evanghelia. Am aflat că acestea se păstrează mai ales în bisericile construite în stil bizantin care se găsesc în Grecia, Cipru, Athos, dar şi în unele biserici din România. Predicile se ţin pe treptele semirotunde din faţa Altarului, care sunt o prelungire a soleei în faţa Sfintelor Uşi.
Amvonul simbolizează piatra de la uşa Mormântului Domnului, de unde îngerul a vestit Învierea Domnului. Treptele amvonului sunt şi o închipuire a scării lui Iacov care leagă cerul cu pământul. În acelaşi spaţiu, aproape de srtănile cântăreţilor se află praporii sau steagurile bisericeşti pe care sunt pictate chipurile sfinte ale Mântuitorului, Maicii Domnului, şi sfinţilor. Originea acestor steaguri se trage de la steagul cu Sfânta Cruce ce l-a călăuzit pe Constantin cel Mare în lupta biruitoare împotriva lui Maxenţiu. Aceste steaguri sunt folosite alături de alte insemne când se iese cu Sfintele Daruri, dar şi când se înconjoară biserica cu anumite icoane care corespund sfinţilor zilei. Biserica e frumos pictată în culori vii, luminoase.
Catapeteasma este înaltă şi cuprinde multe rânduri de icoane. Am observat în partea de jos multe icoane ale unor sfinţi pe care noi nu-i prea cunoaştem. Policandrele sunt foarte mari şi prinse cu lanţuri de cupola bisericii. Ele simbolizează lumina lui Hristos care în timpul slujbelor se coboară din cer şi luminează tuturor. În unele biserici acestea se rotesc în anumite momente ale unor slujbe.
În timpul slujbelor credincioşii stau pe scaune şi în strane şi se ridică smeriţi în picioare în anumite momente ale slujbei, nu stau în genunchi şi femeile nu au capetele acoperite. Între partea unde sunt scaunele şi solee este un gărduţ. Acolo sunt icoane, dar şi nişte mese pe care credincioşii pun jertfe pentru vii şi pentru morţi. Pe aceste mese se pun la sfârşitul slujbei coşuri cu anafură. Anafura se poate lua şi de la preot, dar fiind multă lume, unii iau direct din coşuri. La sfârşitul slujbelor mergeam şi eu şi mă închinam pe la icoanele de la Altar cum mergeau mulţi. Aici am găsit în pronaos icoane cu Sf. Rafaiel, Nicolae şi Irina, despre care citisem în cărţi. În această biserică am fost la multe slujbe în Postul Mare. În mijlocul bisericii pe un suport unde se pun icoanele zilei la care lumea se închină în timpul slujbei şi trec pe sub ea, dar mai trec şi când aceasta este scoasă afară şi se înconjură biserica cu ea. În Duminica Crucii am sărutat crucea pe care la noi o sărutăm în Saptămâna Patimilor.
În Duminica Ortodoxiei am văzut multi credincioşi cu icoane în mâini, iar la sfârşitul slujbei a coborât preotul în mijlocul bisericii şi cei cu icoane s-au apropiat de el, probabil ca s-a facut o slujbă de sfinţire.
În Duminica Floriilor, toată lumea purta buchete de flori în mâini. După terminarea Liturghiei am luat anafură şi am ieşit în curte. Bătea tare vântul şi Ionuţ cu Dana s-au retras undeva la soare. Toată lumea a ieşit din biserică cu steaguri şi cu icoana Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului, se înconjura biserica şi lumea se îngrămădea să treacă pe sub icoană . Am trecut şi eu, deşi mai trecusem o dată în biserică. După ce a ajuns din nou în faţa bisericii preotul a continuat slujba, când deodată toată lumea a aruncat cu flori spre icoana Mântuitorului. A fost un moment emoţionant, mi-am imaginat cum a fost Mântuitorul la intrarea în Ierusalim. Am cules şi eu nişte flori şi le-am luat acasă.
În Săptămâna Patimilor oraşul răsuna de clopote şi de slujbele care se auzeau la difuzoare. Se simţea că se apropie Paştele, un eveniment foarte cinstit de ciprioţi. Slujbe se făceau în fiecare zi dimineaţa şi seara.
În Vinerea Mare am mers la aceeaşi biserică la Slujba Prohodului Domnului. N-am ştiut la ce oră începe slujba, aşa că am plecat când am auzit clopotele bătând. Am ajuns cam târziu şi biserica era arhiplină, acum stăteau mulţi în picioare sau pe scaune pliante aduse de acasă. Deci Ionuţ şi Dana neavând unde intra au urcat la balcon. Eu m-am strecurat şi mi-am găsit un loc. Era o atmosferă emoţionantă, cânta toată biserica, apoi a cântat numai un cor tânăr la balcon într-o armonie îngerească. În biserică era o linişte plină de smerenie. M-a impresionat că în faţa Altarului pe acea solee, Sfântul Epitaf şi două Evanghelii erau puse pe un catafalc împodobit cu mii de trandafiri albi. Cei patru stâlpi şi acoperişul erau acoperiţi cu mii de trandafiri. Alături era un fel de năsălie( targă) cu două arcade deasupra la fel împodobite cu trandafiri. Pe epitaf erau presărate petale de trandafiri. Când am văzut că lumea trece şi sărută Epitaful şi Evanghelia, m-am strecurat şi eu şi m-am închinat. Copiii n-au putut face acest lucru că erau sus. Am luat câteva petale de pe Sfântul Epitaf. După ce am revenit la locul meu, am văzut cum preoţii au ridicat Sfântul Epitaf de pe catafalc şi l-au pus pe acea năsălie şi cu steaguri ca de obicei, au ieşit din biserică. Lumea se îngrămădea să treacă pe dedesupt. Am trecut şi eu şi au reuşit şi copiii cu Teodora, apoi ne-am retras în biserică. A durat cam mult până au revenit, probabil că au mers pe multe străzi. În acest timp am dat mâncare Teodorei şi am aşteptat. Au ajuns cu Epitaful înapoi şi l-au dus în Altar. Ionuţ spunea că anul trecut au venit doi soldaţi care s-au aşezat de o parte şi de alta a Uşilor Împărăteşti şi au păzit Altarul până a doua zi. Asta prefigura paza romanilor la Mormântul Mântuitorului. Pentru că lumea lua din trandafirii de pe năsălie a mers şi Dana şi a luat un trandafir pentru Teodora. Slujba a continuat, dar noi ne-am dus acasă, fiindcă Teodora nu mai avea răbdare.
Aveam sufletul încărcat emoţional de o împlinire. Văzusem o slujbă deosebită într-o ţară străină.
