Anul 1953. Un an ce a debutat cu multa zăpadă. Satul Nou a fost deseori acoperit cu troiene de zăpadă, astfel că nu se mai vedeau căsuțele.
Satul chiar era nou, era întemeiat după împroprietăririle de după Primul Război Mondial.
S-au dezrădăcinat bucovinenii din zona Sucevei și s-au așezat aici. Au construit inițial bordeie, iar acum erau la stadiul de căsuțe cu o camera sau două și tindă și acoperite cu stuf.
Într-o astfel de casută locuia o familie modestă cu trei copile: H,M și F. Mama, o femeie mărunțică și foarte vrednică aștepta să aducă pe lume al patrulea suflet.
Primăvara a debutat cu acel susur al pâraielor ce coborau de pe dealuri după topirea zăpezilor. Încet-încet pământul s-a dezghețat și oamenii au început să iasă la câmp, să are ogoarele și să însămânțeze grădinile.
Mama era însărcinată și greu se descurca cu pusul în grădină. Dar crescuse H, care avea aproape 7 ani și fusese obișnuita să preia din treburile părinților după puterile ei.
Așa că a facut straturi toată gradina și a pus în pământ toate semințele ce le găsise prin casă.
Dar satul a fost cuprins de pojar (cori, rujeolă). Se îmbolnăveau copiii la rând și mulți faceau complicații, fiindcă ieșeau afară unde nu se prea încalzise suficient.
Acum a început o perioadă tragică în această familie. Tata se ducea să are țarina, iar mama se ocupa de copii și gospodărie.Primul semn de boală a apărut la H. Și fiindcă a ieșit prin frig au apărut complicațiile.
Tata a rămas surprins de evoluția bolii și ca să-i faca o bucurie copilei a luat-o în brațe și a dus-o în grădină și i-a arătat multitudinea nuanțelor de verde ce ieșiseră din straturile însămânțate de ea.
Dar copila nu avea putere să se bucure că nu-i mai scădea febra.
Pe valea aceea, la Victoria era un doctor pe nume Ostaciuc ce dădea periodic consultații la casa părinților lui. Îl aștepta lumea ca pe un binefăcător.
Când au văzut că boala nu cedează, părinții au înjugat vitele, au pus copila în coșul căruții și au plecat spre acest doctor. Acesta a constatat gravitatea bolii și i-au trimis să o interneze urgent la spital.Cel mai apropiat spital era cel de la Trușești. Deci în aceeași zi mama, care abia mergea din cauza sarcinii, a fost dusă spre haltă de unde a luat trenul spre Trușești.
La spital s-a facut imediat internarea unde medicul a promis cea mai bună îngrijire. O vizitau des mama, tata și rudele pentru că H suferea grozav departe de familie.
Situația ei în loc să se amelioreze se înrăutățea. Deseori cădea în comă, iar doctorii se temeau să anunțe familia, fiindcă știau mama urma să nască.Timp de 21 de zile H n-a mâncat nimic de se mirau și medicii cum de mai supraviețuia.
Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, acasă s-au îmbolnăvit și celelalte fete M și F. M a făcut rujeolă,și-i curgea mult sănge din nas din cauza febrei,iar F a făcut niște bube prin cap foarte dureroase. A încercat să le îngrijească cu ajutorul rudelor ce-și mai ofereau serviciile.
Biata mamă uita de starea în care se afla și fugea de la cei bolnavi de acasă la cea de la spital.
Pe 30 mai pe cand se pregătea să meargă la spital au început durerile nașterii și n-a mai putut pleca 8 zile de acasă. În timpul ăsta H a căzut în comă. Acu leșina, acu își revenea, dar tot timpul era cu imaginea mamei în fața ochilor. Și când tata a venit la ea s-o vadă când mama abia născuse, H susținea cu tărie că mama abia plecase de lângă ea.
Degeaba tata încerca s-o convingă de contrariu. Atunci a cerut ceva de mâncare" barabule coapte" și imediat cele de la bucătărie i-au îndeplinit dorința. Dar ea doar a gustat și n-a mai putut mânca.
După 8 zile de la naștere mama a luat copila mică în plăpumioară și a plecat spre Trușesti să vadă ce mai face H.
H își iubea nespus surorile și cât mama a fost la cabinetul medicului ea s-a ocupat de N spre mirarea celorlate bolnave din salon. Medicul s-a speriat când a văzut-o fără burtă și a trimis-o în salon fiindcă ea, practic, trebuia sa fie lăuză și să stea în pat.
Dar în același timp i-a comunicat că nu mai erau șanse ca H să scape cu viață și i-a spus că i-o dă acasă.
Poți gândi ce e în sufletul mamei în aceste momente? Era născută de 8 zile, fără putere și avea de dus doi copii la gară. I s-a făcut milă unei femei și a ajutat-o până la gară și s-a întors la spital.
Înainte de a ajunge trenul în gară, îi bătea inima de-i sărea din piept, nu știa cum se va descurca cu urcatul în tren, apoi cu coborâtul în haltă.
Dar Dumnezeu nu te lasă la necaz . Chiar în clipa în care se apropia trenul s-a apropiat de ea un bărbat ce a ajutat-o să urce copiii, apoi să-i coboare în haltă.
Și în haltă a trebuit să aștepte mult până a venit cineva s-o ajute să ajungă acasă.
Tata se implica puțin, că așa a fost el crescut să facă treabă numai când "avea coraj". A ajuns mama acasă cu inima frântă de durere. A doua zi tata a înjugat vitele la car, au pus-o iar pe H în coșul căruței și au pornit iar spre Ostaciuc.
De data asta nici el n-a mai dat nici o speranță de însănătoșire, dar i-a încurajat, când i-a văzut atât de disperați că lui Dumnezeu toate îi sunt cu putință, de aceea să-și pună speranța mai mult în Dumnezeu.
În drum spre casă părinții discutau cum scăpaseră la ajutor, cum aveau nădejde în ea ca într-un bătrân când o lăsau acasă. Dar din coșul căruței H care abia mai avea vlagă să vorbească îi încurajă că de-acum a crescut M și că îi va ajuta ea.
Atunci părinții au început a plânge și au întrebat-o: " Dar tu unde pleci , de nu poți să ne mai ajuți? Ea a răspuns : "Păi eu o să mor"
Asta i-a convins definitiv să continue lupta și s-o ducă la Iași la spital
Satul chiar era nou, era întemeiat după împroprietăririle de după Primul Război Mondial.
S-au dezrădăcinat bucovinenii din zona Sucevei și s-au așezat aici. Au construit inițial bordeie, iar acum erau la stadiul de căsuțe cu o camera sau două și tindă și acoperite cu stuf.
Într-o astfel de casută locuia o familie modestă cu trei copile: H,M și F. Mama, o femeie mărunțică și foarte vrednică aștepta să aducă pe lume al patrulea suflet.
Primăvara a debutat cu acel susur al pâraielor ce coborau de pe dealuri după topirea zăpezilor. Încet-încet pământul s-a dezghețat și oamenii au început să iasă la câmp, să are ogoarele și să însămânțeze grădinile.
Mama era însărcinată și greu se descurca cu pusul în grădină. Dar crescuse H, care avea aproape 7 ani și fusese obișnuita să preia din treburile părinților după puterile ei.
Așa că a facut straturi toată gradina și a pus în pământ toate semințele ce le găsise prin casă.
Dar satul a fost cuprins de pojar (cori, rujeolă). Se îmbolnăveau copiii la rând și mulți faceau complicații, fiindcă ieșeau afară unde nu se prea încalzise suficient.
Acum a început o perioadă tragică în această familie. Tata se ducea să are țarina, iar mama se ocupa de copii și gospodărie.Primul semn de boală a apărut la H. Și fiindcă a ieșit prin frig au apărut complicațiile.
Tata a rămas surprins de evoluția bolii și ca să-i faca o bucurie copilei a luat-o în brațe și a dus-o în grădină și i-a arătat multitudinea nuanțelor de verde ce ieșiseră din straturile însămânțate de ea.
Dar copila nu avea putere să se bucure că nu-i mai scădea febra.
Pe valea aceea, la Victoria era un doctor pe nume Ostaciuc ce dădea periodic consultații la casa părinților lui. Îl aștepta lumea ca pe un binefăcător.
Când au văzut că boala nu cedează, părinții au înjugat vitele, au pus copila în coșul căruții și au plecat spre acest doctor. Acesta a constatat gravitatea bolii și i-au trimis să o interneze urgent la spital.Cel mai apropiat spital era cel de la Trușești. Deci în aceeași zi mama, care abia mergea din cauza sarcinii, a fost dusă spre haltă de unde a luat trenul spre Trușești.
La spital s-a facut imediat internarea unde medicul a promis cea mai bună îngrijire. O vizitau des mama, tata și rudele pentru că H suferea grozav departe de familie.
Situația ei în loc să se amelioreze se înrăutățea. Deseori cădea în comă, iar doctorii se temeau să anunțe familia, fiindcă știau mama urma să nască.Timp de 21 de zile H n-a mâncat nimic de se mirau și medicii cum de mai supraviețuia.
Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, acasă s-au îmbolnăvit și celelalte fete M și F. M a făcut rujeolă,și-i curgea mult sănge din nas din cauza febrei,iar F a făcut niște bube prin cap foarte dureroase. A încercat să le îngrijească cu ajutorul rudelor ce-și mai ofereau serviciile.
Biata mamă uita de starea în care se afla și fugea de la cei bolnavi de acasă la cea de la spital.
Pe 30 mai pe cand se pregătea să meargă la spital au început durerile nașterii și n-a mai putut pleca 8 zile de acasă. În timpul ăsta H a căzut în comă. Acu leșina, acu își revenea, dar tot timpul era cu imaginea mamei în fața ochilor. Și când tata a venit la ea s-o vadă când mama abia născuse, H susținea cu tărie că mama abia plecase de lângă ea.
Degeaba tata încerca s-o convingă de contrariu. Atunci a cerut ceva de mâncare" barabule coapte" și imediat cele de la bucătărie i-au îndeplinit dorința. Dar ea doar a gustat și n-a mai putut mânca.
După 8 zile de la naștere mama a luat copila mică în plăpumioară și a plecat spre Trușesti să vadă ce mai face H.
H își iubea nespus surorile și cât mama a fost la cabinetul medicului ea s-a ocupat de N spre mirarea celorlate bolnave din salon. Medicul s-a speriat când a văzut-o fără burtă și a trimis-o în salon fiindcă ea, practic, trebuia sa fie lăuză și să stea în pat.
Dar în același timp i-a comunicat că nu mai erau șanse ca H să scape cu viață și i-a spus că i-o dă acasă.
Poți gândi ce e în sufletul mamei în aceste momente? Era născută de 8 zile, fără putere și avea de dus doi copii la gară. I s-a făcut milă unei femei și a ajutat-o până la gară și s-a întors la spital.
Înainte de a ajunge trenul în gară, îi bătea inima de-i sărea din piept, nu știa cum se va descurca cu urcatul în tren, apoi cu coborâtul în haltă.
Dar Dumnezeu nu te lasă la necaz . Chiar în clipa în care se apropia trenul s-a apropiat de ea un bărbat ce a ajutat-o să urce copiii, apoi să-i coboare în haltă.
Și în haltă a trebuit să aștepte mult până a venit cineva s-o ajute să ajungă acasă.
Tata se implica puțin, că așa a fost el crescut să facă treabă numai când "avea coraj". A ajuns mama acasă cu inima frântă de durere. A doua zi tata a înjugat vitele la car, au pus-o iar pe H în coșul căruței și au pornit iar spre Ostaciuc.
De data asta nici el n-a mai dat nici o speranță de însănătoșire, dar i-a încurajat, când i-a văzut atât de disperați că lui Dumnezeu toate îi sunt cu putință, de aceea să-și pună speranța mai mult în Dumnezeu.
În drum spre casă părinții discutau cum scăpaseră la ajutor, cum aveau nădejde în ea ca într-un bătrân când o lăsau acasă. Dar din coșul căruței H care abia mai avea vlagă să vorbească îi încurajă că de-acum a crescut M și că îi va ajuta ea.
Atunci părinții au început a plânge și au întrebat-o: " Dar tu unde pleci , de nu poți să ne mai ajuți? Ea a răspuns : "Păi eu o să mor"
Asta i-a convins definitiv să continue lupta și s-o ducă la Iași la spital
