De când am început să merg la biserica, am înțeles că tot ce trebuie să fac este spre mântuire.
Am învățat mai întâi că iertarea e foarte importantă, o iertare necondiționată, o iertare din inima și adevărată pe care o poți face dacă ai în suflet dragoste. Dragostea moaie si sufletul dușmanilor.
Am înțeles că dragostea nu trebuie îndreptată numai asupra celor apropiați și plăcuți nouă, ci mai ales asupra dușmanilor. Mă străduiesc din greu să pot ajunge la acest nivel, să-mi curat sufletul de orice ură și să pun dragoste.
Am observat că atunci când era îndreptată ura cuiva spre mine și o întâmpinam cu oarecare dragoste,ura își slăbea puterile devenea mai puțin agresivă.
Fac, de asemenea, eforturi susținute să nu mai judec pe nimeni. Mă străduiesc, dar avansez parcă aș avea papuci de plumb.
La fiecare pas întâlnesc pe cineva care judecă și sunt și eu antrenată vrând-nevrând.
Duhovnicul m-a sfătuit să evit astfel de situații. E aproape imposibil.
La noi în familie totul începe cu judecata celorlalți, toți se scuză judecând pe alții.
Eu simt că sufletul meu privește cu mai multă dragoste pe cei din jur și chiar pot spune că nu mai pot urî nici pe cei despre care știu că mă urăsc și ar fi oricând gata să-mi facă rău.
Sunt preocupată de mântuire, fiindcă timpul se apropie și mă tem că n-oi mai avea timp să mă îndrept.
Am citit mult despre resentimentele ce le purtăm în subconștient și le adunăm clipă de clipă. Ele apasă acolo și ocupă atâta loc de nu mai are Dumnezeu unde să se aciueze în sufletul nostru.
Mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să șterg din subconștient toate amintirile dăunătoare
" Doamne, îmi pare rău pentru gândurile și amintirile ce le-am făcut ostatece și prin negativismul lor am făcut mult rău mie și apropiaților mei. Te rog ia amintirile recurente din subconștientul meu, curăță-le purifică-le și le transformă în lumină pură neutralizându-le. Te rog să mă ierți, mulțumesc, te iubesc"
Această rugăciune simt că mă ajută să scot din subconștient amintirile daunătoare, le uit, le sterg și când voi face curățenie și voi simți că totul e curat, Dumnezeu se va sălășlui în sufletul meu.
Nu-i ușor să faci asta, pentru ca cel rău nu iubește așa ceva,dar mă stăduiesc cu toată voința și știu că dragostea și Dumnezeu mă vor ajuta.
De fapt simt ca Dumnezeu mă ajută. Mi-e frică de puterea Lui, când văd că și cele mai subtile rugăciuni mi-au fost îndeplinite.
Pentru asta eu trebuie sa fac mai mult, să dau mai multă dragoste