1951, un an plin de evenimente. Anul a debutat cu zăpadă multă. Copiii stăteau în casă și priveau troienele de zăpadă ce se depuneau în curte și pe drumuri. Nu ieșeau din casă, fiindcă nu aveau de încălțat.
În Satul Nou oamenii erau harnici, dar săraci. Era după război și se mai simțeau lipsurile și după o perioadă de secetă și foamete.
Era puțină pânză și oamenii nu prea aveau cu ce se îmbrăca.
În căsuța mica acoperită cu stuf și fără gard de la răscrucea de drumuri se aștepta al treilea copil. Mama și tata își cumpăraseră câte un costum de haine ce le țineau în casa cea mare.
Acolo nu aveau sobă și era și garderobă și cămară unde se păstrau lucrurile ce nu le purtau zi de zi:haine,covoare și țoale eventual saci cu grâu și porumb.
În sat femeile cultivau cânepa și erau meștere în a o prelucra.
O murau în baltă după ce-o smulgeau,o spălau bine, o uscau, o melițau si după ce obțineau fuioarele, le puneau bine în pod și așteptau să vină iarna ca să le prelucreze.
Familia avea două fete pe H și M care erau mici pentru a fi puse la prelucrarea cânepei, dar în sat se făceau clăci.
Erau chemate fete harnice din sat și li se repartizau caiere cu câlți și începea întrecerea.
După ce torceau câte un fus, mama le servea cu câte ceva de mâncare, apoi tata le cânta din fluier și cum băieții nu lipseau la așa întruniri ca să le țină de urât fetelor, începeau să danseze.
Apoi iar mai torceau și așa se adunau ghemele cu fir din care urma să se facă țoale de pus pe pat și pe pereti.
După război femeile își tricotau fuste din câlți și alte haine.
Din firul de tort subțire se făcea pânză pentru prosoape, fețe de masă,cămăși și altele necesare în casă.
Cam așa s-a întâmplat și la începutul anului 1951 .
Părinții au făcut clacă, s-au ocupat de tinere, dar n-au luat seama ce se întâmplă prin jurul casei.
Deși mama nu prea putea face multă treabă că aștepta sorocul pentru nașterea celui de al treilea copil, cânepa s-a tors.
La începutul lui februarie s-a născut a treia fiică a acestei familii.
Erau săraci. Toți, adică mama și copilele dormeau pe un pat de scândură făcut pe pari bătuți în pământ.
Într-o noapte au auzit ceva zgomot prin tindă, dar au crezut că hodorogesc oile din șandrama.
De unde era să știe, că neavând perdele la geam, cineva le supraveghea somnul, iar alții operau în camera cealaltă. La omul sărac, nici boii nu trag.
Când s-au trezit dimineață, afară ninsese binișor și o pătură groasă de zapadă a acoperit pământul. Atunci a fost șocul cel mare.
Din lucrurile din casa cea mare nu mai rămăsese nimic. Hainele noi, lucrurile copilului celui mic, certificatul de naștere ce era în buzunarul hainei, țoalele și tot ce reușiseră să agonisească fuseseră furate.
Tata bănuia cine a făcut treaba asta, dar n-a găsit nici o urmă, fiindcă zăpada acoperise totul. A fost mare jale pentru că părinții și copiii rămăseseră cu ce era pe ei.
Dar ca să nu fie singura nenorocire,mama a făcut o criză de apendicită și a plecat urgent la Iași, unde s-a internat.
Acasă au rămas cele 2 copile mai mari H și M de 4 și 2 ani. Tata pleca la arat la câmp, iar fetițele erau verificate din când în când de unchiul sau mătușa lor.
La Iași, mama era internată, iar F era la bunicii ce locuiau într-o casă neîncălzită fiindcă nu aveau soba și nici lemne.
Bunica lua copilul și-l ducea din când în când la mama să sugă ca să nu înțărce, dar asta era o formalitate pentru că mama nemâncând mai multe zile nu mai avea nici o picătură de lapte.
A avut o operație grea și cu multe complicații. Dar dorea cu tot sufletul să se întoarcă la copii. Cea mică nu putea fi scăldată, fiindcă nu erau condiții la bunici, iar copiii de acasă îi duceau dorul.
În sat semnele primăverii se instalaseră și fetițele ieșeau din casă, se ghemuiau pe prispă și boceau pe mama lor de care nu mai știau nimic.
Plângeau și vecinele de mila lor. Dar, deși stăteau aproape toată ziua singure, Dumnezeu le- apărat.
Cât a stat în spital mama s-a rugat să descopere pe cel ce a lăsat-o cu pielea. Mai plătise și la Cuvioasa Parascheva. Și când s-au împlinit 40 de zile de la eveniment, a venit un om din sat la spital și a căutat-o să-i spună cine sunt faptașii. Erau tocmai cei pe care îi bănuise tata.
Dar lucrurile au rămas așa, nemairecuperând nimic.
Într-un târziu, a venit și mama acasă cu fetița ce mică în brațe, spre bucuria celorlalte două.
Acum aveau mamă, chiar dacă mergea îndoită de durere că operația se desprinsese și curgea.
Câta durere și suferință poate îndura oare un om?
Știu că mama a îndurat nemăsurat de mult din cauza lipsurilor și indiferenței celor din jur, dar dragostea ei pentru copii nu s-a diminuat niciodată
În Satul Nou oamenii erau harnici, dar săraci. Era după război și se mai simțeau lipsurile și după o perioadă de secetă și foamete.
Era puțină pânză și oamenii nu prea aveau cu ce se îmbrăca.
În căsuța mica acoperită cu stuf și fără gard de la răscrucea de drumuri se aștepta al treilea copil. Mama și tata își cumpăraseră câte un costum de haine ce le țineau în casa cea mare.
Acolo nu aveau sobă și era și garderobă și cămară unde se păstrau lucrurile ce nu le purtau zi de zi:haine,covoare și țoale eventual saci cu grâu și porumb.
În sat femeile cultivau cânepa și erau meștere în a o prelucra.
O murau în baltă după ce-o smulgeau,o spălau bine, o uscau, o melițau si după ce obțineau fuioarele, le puneau bine în pod și așteptau să vină iarna ca să le prelucreze.
Familia avea două fete pe H și M care erau mici pentru a fi puse la prelucrarea cânepei, dar în sat se făceau clăci.
Erau chemate fete harnice din sat și li se repartizau caiere cu câlți și începea întrecerea.
După ce torceau câte un fus, mama le servea cu câte ceva de mâncare, apoi tata le cânta din fluier și cum băieții nu lipseau la așa întruniri ca să le țină de urât fetelor, începeau să danseze.
Apoi iar mai torceau și așa se adunau ghemele cu fir din care urma să se facă țoale de pus pe pat și pe pereti.
După război femeile își tricotau fuste din câlți și alte haine.
Din firul de tort subțire se făcea pânză pentru prosoape, fețe de masă,cămăși și altele necesare în casă.
Cam așa s-a întâmplat și la începutul anului 1951 .
Părinții au făcut clacă, s-au ocupat de tinere, dar n-au luat seama ce se întâmplă prin jurul casei.
Deși mama nu prea putea face multă treabă că aștepta sorocul pentru nașterea celui de al treilea copil, cânepa s-a tors.
La începutul lui februarie s-a născut a treia fiică a acestei familii.
Erau săraci. Toți, adică mama și copilele dormeau pe un pat de scândură făcut pe pari bătuți în pământ.
Într-o noapte au auzit ceva zgomot prin tindă, dar au crezut că hodorogesc oile din șandrama.
De unde era să știe, că neavând perdele la geam, cineva le supraveghea somnul, iar alții operau în camera cealaltă. La omul sărac, nici boii nu trag.
Când s-au trezit dimineață, afară ninsese binișor și o pătură groasă de zapadă a acoperit pământul. Atunci a fost șocul cel mare.
Din lucrurile din casa cea mare nu mai rămăsese nimic. Hainele noi, lucrurile copilului celui mic, certificatul de naștere ce era în buzunarul hainei, țoalele și tot ce reușiseră să agonisească fuseseră furate.
Tata bănuia cine a făcut treaba asta, dar n-a găsit nici o urmă, fiindcă zăpada acoperise totul. A fost mare jale pentru că părinții și copiii rămăseseră cu ce era pe ei.
Dar ca să nu fie singura nenorocire,mama a făcut o criză de apendicită și a plecat urgent la Iași, unde s-a internat.
Acasă au rămas cele 2 copile mai mari H și M de 4 și 2 ani. Tata pleca la arat la câmp, iar fetițele erau verificate din când în când de unchiul sau mătușa lor.
La Iași, mama era internată, iar F era la bunicii ce locuiau într-o casă neîncălzită fiindcă nu aveau soba și nici lemne.
Bunica lua copilul și-l ducea din când în când la mama să sugă ca să nu înțărce, dar asta era o formalitate pentru că mama nemâncând mai multe zile nu mai avea nici o picătură de lapte.
A avut o operație grea și cu multe complicații. Dar dorea cu tot sufletul să se întoarcă la copii. Cea mică nu putea fi scăldată, fiindcă nu erau condiții la bunici, iar copiii de acasă îi duceau dorul.
În sat semnele primăverii se instalaseră și fetițele ieșeau din casă, se ghemuiau pe prispă și boceau pe mama lor de care nu mai știau nimic.
Plângeau și vecinele de mila lor. Dar, deși stăteau aproape toată ziua singure, Dumnezeu le- apărat.
Cât a stat în spital mama s-a rugat să descopere pe cel ce a lăsat-o cu pielea. Mai plătise și la Cuvioasa Parascheva. Și când s-au împlinit 40 de zile de la eveniment, a venit un om din sat la spital și a căutat-o să-i spună cine sunt faptașii. Erau tocmai cei pe care îi bănuise tata.
Dar lucrurile au rămas așa, nemairecuperând nimic.
Într-un târziu, a venit și mama acasă cu fetița ce mică în brațe, spre bucuria celorlalte două.
Acum aveau mamă, chiar dacă mergea îndoită de durere că operația se desprinsese și curgea.
Câta durere și suferință poate îndura oare un om?
Știu că mama a îndurat nemăsurat de mult din cauza lipsurilor și indiferenței celor din jur, dar dragostea ei pentru copii nu s-a diminuat niciodată