Cand am iesit de la slujba, ghida ne astepta sa ne conduca la pesterile cu moaste.
Am intrat intr-un paraclis unde ne-am inchinat, am luat cate o lumanare si in cea mai perfecta ordine am inceput sa coboram niste scari foarte inguste.
La fel erau si culoarele, luminate slab, iar din loc in loc erau icoane si moaste, multe sicrie cu moaste.
Tot de pe culoare se vedeau niste ferastruici mici dupa care fusesera pesterile in care au stat sfinii zavorati. Unii au fost scosi de acolo, dar altii si-au ales pestera ca mormant, deci au ramas acolo si dupa ce au murit.
Prin unele ferastruici se vedea o lumina slaba, desi nu erau luminate cu candele sau lumanari.
Printr-n astfel de geam am vazut niste recipiente din sticla in care pluteau niste cranii. Se spune ca din aceste cranii ivora mir.
Au venit "oameni de stiinta" sa cerceteze ce se intampla acolo si n-au putut da nici o explicatie " stiintifica".
Cred ca ne-am inchinat la mai mult de o suta de sfinte moaste. Se trecea repede prin aceste culoare si aproape ca nu aveai timp sa te rogi si sa simti ce se intampla acolo.
Sute de calugari au murit rugandu-se pentru o lume intreaga.
Dumnezeu le-a ascultat ruga de nu ne-a prapadit dupa atatea rele cate facem.
Acesti rugatori sunt adevarate modele de traire duhovniceasca, de smerenie, dragoste, rugaciune si post.
In Lavra Pesterilor au vietuit de-a lungul timpului mii de calugari pana a aparut comunismul. Zeci de episcopi s-au ridicat de acolo.
Trecand prin pesteri si vazand sfintele moaste mi-am dat seama cat de mica e credinta si smerenia noastra.
Am gandit ca atata timp cat vor fi acesti rugatori, Dumnezeu ne va incerca, dar nu ne va pierde.
La inceput viata monahilor era organizata dupa modelul celei din Muntele Athos.
Cand am iesit din Pesteri am luat contact iar cu lumea noastra: chioscuri in care se vindeau fel de fel de obiecte, si cantina. M-a dezamagit aceasta trapeza.
Se ofereau mancaruri in portii mici, dar destul de piparate la pret.
Ma gandeam ca la noi la Sihastrie, la pranz si nu numai, sunt chemati pelerinii la masa fara sa plateasca. Un preot binecuvanteaza masa si e nemaipomenit de buna, desi nu se mananca niciodata carne.
In Lavra parca nu se mai urmeaza linia duhovniceasca a acelor sfinti. Totul s-a transformat in turism. Gasesti fel de fel de obiecte care sa-ti poata aminti de acest pelerinaj: batiste si alte obiecte pe care le treci pe deasupra moastelor.
Toti sunt doritori de mantuire si cred ca doar cu atingerea de moaste te poti vindeca.E adevarat,dar asta cand mai ajutam cu credinta si faptele noastre, cu rugaciuni, post si milostenie.
Mi se pare mie , sau azi a devenit o moda de a vizita locurile sfinte? Si e bine, cred eu, daca dupa aceste pelerinaje se vede si o schimbare in bine in viata noastra duhovniceasca.
Daca nu, ramane doar turism si in final spunem doar" ce frumos a fost!".
Dupa pelerinaje, obisnuiesc sa mai citesc despre viata sfintilor si incerc sa inteleg cum acesti oameni puteau sa aiba o credinta asa de puternica si o dragoste atat de mare pentru Iisus, incat puteau trece prin multe incercari, schingiuiri, iar noua ne vine greu sa facem macar o rugaciune cum se cuvine sau sa facem milostenie, iar de smerenie ce sa mai vorbesc?!
Am intrat intr-un paraclis unde ne-am inchinat, am luat cate o lumanare si in cea mai perfecta ordine am inceput sa coboram niste scari foarte inguste.
La fel erau si culoarele, luminate slab, iar din loc in loc erau icoane si moaste, multe sicrie cu moaste.
Tot de pe culoare se vedeau niste ferastruici mici dupa care fusesera pesterile in care au stat sfinii zavorati. Unii au fost scosi de acolo, dar altii si-au ales pestera ca mormant, deci au ramas acolo si dupa ce au murit.
Prin unele ferastruici se vedea o lumina slaba, desi nu erau luminate cu candele sau lumanari.
Printr-n astfel de geam am vazut niste recipiente din sticla in care pluteau niste cranii. Se spune ca din aceste cranii ivora mir.
Au venit "oameni de stiinta" sa cerceteze ce se intampla acolo si n-au putut da nici o explicatie " stiintifica".
Cred ca ne-am inchinat la mai mult de o suta de sfinte moaste. Se trecea repede prin aceste culoare si aproape ca nu aveai timp sa te rogi si sa simti ce se intampla acolo.
Sute de calugari au murit rugandu-se pentru o lume intreaga.
Dumnezeu le-a ascultat ruga de nu ne-a prapadit dupa atatea rele cate facem.
Acesti rugatori sunt adevarate modele de traire duhovniceasca, de smerenie, dragoste, rugaciune si post.
In Lavra Pesterilor au vietuit de-a lungul timpului mii de calugari pana a aparut comunismul. Zeci de episcopi s-au ridicat de acolo.
Trecand prin pesteri si vazand sfintele moaste mi-am dat seama cat de mica e credinta si smerenia noastra.
Am gandit ca atata timp cat vor fi acesti rugatori, Dumnezeu ne va incerca, dar nu ne va pierde.
La inceput viata monahilor era organizata dupa modelul celei din Muntele Athos.
Cand am iesit din Pesteri am luat contact iar cu lumea noastra: chioscuri in care se vindeau fel de fel de obiecte, si cantina. M-a dezamagit aceasta trapeza.
Se ofereau mancaruri in portii mici, dar destul de piparate la pret.
Ma gandeam ca la noi la Sihastrie, la pranz si nu numai, sunt chemati pelerinii la masa fara sa plateasca. Un preot binecuvanteaza masa si e nemaipomenit de buna, desi nu se mananca niciodata carne.
In Lavra parca nu se mai urmeaza linia duhovniceasca a acelor sfinti. Totul s-a transformat in turism. Gasesti fel de fel de obiecte care sa-ti poata aminti de acest pelerinaj: batiste si alte obiecte pe care le treci pe deasupra moastelor.
Toti sunt doritori de mantuire si cred ca doar cu atingerea de moaste te poti vindeca.E adevarat,dar asta cand mai ajutam cu credinta si faptele noastre, cu rugaciuni, post si milostenie.
Mi se pare mie , sau azi a devenit o moda de a vizita locurile sfinte? Si e bine, cred eu, daca dupa aceste pelerinaje se vede si o schimbare in bine in viata noastra duhovniceasca.
Daca nu, ramane doar turism si in final spunem doar" ce frumos a fost!".
Dupa pelerinaje, obisnuiesc sa mai citesc despre viata sfintilor si incerc sa inteleg cum acesti oameni puteau sa aiba o credinta asa de puternica si o dragoste atat de mare pentru Iisus, incat puteau trece prin multe incercari, schingiuiri, iar noua ne vine greu sa facem macar o rugaciune cum se cuvine sau sa facem milostenie, iar de smerenie ce sa mai vorbesc?!
