Lavra Pecerska este asezata in latura de sud a Kievului,pe doua coline de pe tarmul drept al raului Nipru.
In secolul al -XI-lea, intreaga regiune era acoperita de o padure deasa.
Primul ascet venit aici a fost preotul Ilarion, care a sapat o pestera in stanca si s-a dedicat vietii ascetice de post si rugaciune.
In 1051, Ilarion a fost ales mitropolit de Kiev si astfel pestera va ramane parasita o vreme. Mai tarziu insa,va veni si se va aseza aici cuviosul Antonie, Athonitul, parintele si intemeietorul monahismului rus.
A devenit apoi manastire de obste prin grija marelui organizator al monahismului rus, cuviosul Teodosie.
In primele doua secole de existenta( sec. XI-XII) manastirea se distinge ca un mare centru monastic si duhovnicesc. Aici se lucra intens la copierea manuscriselor, se scriau cronici si sinaxare.
Astfel, cam pe la anul 1113 cuviosul monah Nestor(1050-1114) a scris Cronica sa, prima de acest gen in literatura rusa.
Graitor este faptul ca in aceasta perioada a primelor doua secole de la aceasta manastire provin nu mai putin de 20 de episcopi ai Bisericii Ruse.
Pana la jumatatea sec. al-XIII-lea, Manastirea Pesterilor va cunoaste o perioada de mare inflorire. Exceptie va face perioada de dupa 1096 cand din cauza invaziei polonezilor, vor avea loc mari distrugeri materiale si umane.
Au murit in decursul acelor lupte multi monahi, au fost distruse chilii si furate obiecte de cult pretioase.
Biserica centrala a manastirii, ridicata in cinstea Maicii Domnului a fost incendiata.
Ea fusese sfintita doar cu 7 ani inainte. Au fost necesari aproape 50 de ani pentru refacerea distrugerilor provocate atunci.
Cu mult mai dezastroase se vor dovedi insa invaziile ulterioare ale mongolilor care in 1240 si apoi in 1300 au distrus biserica centrala si cele mai multe dintre chilii.
Monahii care au scapat cu viata au fost nevoiti sa se refugieze in muntii impaduriti din imprejurimi, unde fiecare si-a sapat in stancă cate o pestera-chilie
Se adunau insa adesea in vreme de pace la ruinele vechii manastiri pentru a savarsi impreuna Sfintele Slujbe
De doua ori se va restaura apoi Manastirea Pesterilor si tot de doua ori va vi din nou distrusa de catre invaziile tatarilor din 1399 si respectiv 1484.
Pana la sfarsitul secolului al XVI-lea ea se va gasi sub jurisdictia Mitropoliei din Kiev.
Apoi va deveni starnopighie a Patriarhiei de Constantinopol.
In aceasta perioada, Manastirea Pesterilor va avea de infruntat un nou dusman-uniatia.
Astfel, la Sinodul de la Brest-Litovsk 1596, regele Poloniei, Sigismund al-III-lea,(1566-1632) si Papa Clement al-III-lea au hotarat ca staretul Lavrei sa treaca din nou sub ascultarea Mitropolitului de Kiev, care semnase actul de unire.
Au fost mai multa incercari de a indeparta staretul ortodox, dar acesta a fost aparat in lupte crancene de monahi.
Pana la mijlocul sec. al XVII-lea Manastirea Pesterilor va ramane un puternic centru de rezistenta impotriva uniatiei si a propagandei latine.
In 1688 la un secol de la infiintarea Patriarhiei de Moscova (1589)manastirea va trece sub jurisdictia acesteia, iesind definitiv de sub ascultarea fata de Patriarhia Ecumenica.
La inceputul sec. al XVII-lea, arhimandritii Elisei si Zaharia vor pune bazele tipografiei manastirii.
Pana la sfarsitul aceluiasi secol, se vor tipari aici 117 carti importante cu continut liturgic si dogmatic, combatandu-se in acelasi timp propaganda unionista
Opera lor va fi continuata de catre arhimandritul Petru Movila(1627-1633) care a infiintat si o scoala teologica de invatamant superior.
Aceasta scoala, prima de acest gen din Rusia, se va transforma cativa ani mai tarziu in celebra Academie Teologica de la Kiev.
In acelasi secol, insa, din cauza conflictelor ruso-turce, manastirea a fost adeseori supusa de atacuri devastatoare din partea turcilor.
In scopul apararii ei, tarul o va intari la inceput cu baricade de pamant, iar apoi cu ziduri de aparare din piatra, pe toate laturile si turnuri de supraveghere.
In 1718 un incendiu puternic a distrus tipografia, biblioteca, biserica centrala si cea mai mare parte a complexului monastic.
Dintre ruine si cenusa, monahii au recuperat celebra icoana, facatoare de minuni a Maicii Domnului, care in chip minunat nu a suferit nimic din cauza incendiului.
Tarul, Petru cel Mare a dat ordin sa se inceapa lucrarile de reconstructie cu sprijinul curtii imperiale.
Tarul, Petru cel Mare a lasat chiar prin testament urmasilor sai porunca de a se ingriji de soarta manastirii si de a o proteja.
In urmatoarele doua secole pana la caderea regimului tarist, slavita Manastire a Lavrei Pesterilor din Kiev stravnopighie sinodala din 1721 va straluci pe tot cuprinsul imperiului rusesc, daruind roade bogate de sfintenie si evlavie.
Va fi asemenea unui castru al Ortodoxiei ce va triumfa in luptele impotriva ereticilor.
Va fi de asemenea un puteric centru de arta si cultura bisericeasca, intarind teologia academica prin numeroase editari de carte.
Acest stralucitor far duhovnicesc va fi stins in mod brutal de catre regimul comunist, ce a urmat revolutiei din 1917.
In 1941 manastirea a fost jefuita de catre trupele germane care au furat de aici diferite piese de arhitectura apartinand sec. XI-XVIII-lea.
Dupa prabusirea blocului comunist si a ideologiei comuniste a inceput din nou sa straluceasca dumnezeiasca lumina a vietii si culturii monahale
In secolul al -XI-lea, intreaga regiune era acoperita de o padure deasa.
Primul ascet venit aici a fost preotul Ilarion, care a sapat o pestera in stanca si s-a dedicat vietii ascetice de post si rugaciune.
In 1051, Ilarion a fost ales mitropolit de Kiev si astfel pestera va ramane parasita o vreme. Mai tarziu insa,va veni si se va aseza aici cuviosul Antonie, Athonitul, parintele si intemeietorul monahismului rus.
A devenit apoi manastire de obste prin grija marelui organizator al monahismului rus, cuviosul Teodosie.
In primele doua secole de existenta( sec. XI-XII) manastirea se distinge ca un mare centru monastic si duhovnicesc. Aici se lucra intens la copierea manuscriselor, se scriau cronici si sinaxare.
Astfel, cam pe la anul 1113 cuviosul monah Nestor(1050-1114) a scris Cronica sa, prima de acest gen in literatura rusa.
Graitor este faptul ca in aceasta perioada a primelor doua secole de la aceasta manastire provin nu mai putin de 20 de episcopi ai Bisericii Ruse.
Pana la jumatatea sec. al-XIII-lea, Manastirea Pesterilor va cunoaste o perioada de mare inflorire. Exceptie va face perioada de dupa 1096 cand din cauza invaziei polonezilor, vor avea loc mari distrugeri materiale si umane.
Au murit in decursul acelor lupte multi monahi, au fost distruse chilii si furate obiecte de cult pretioase.
Biserica centrala a manastirii, ridicata in cinstea Maicii Domnului a fost incendiata.
Ea fusese sfintita doar cu 7 ani inainte. Au fost necesari aproape 50 de ani pentru refacerea distrugerilor provocate atunci.
Cu mult mai dezastroase se vor dovedi insa invaziile ulterioare ale mongolilor care in 1240 si apoi in 1300 au distrus biserica centrala si cele mai multe dintre chilii.
Monahii care au scapat cu viata au fost nevoiti sa se refugieze in muntii impaduriti din imprejurimi, unde fiecare si-a sapat in stancă cate o pestera-chilie
Se adunau insa adesea in vreme de pace la ruinele vechii manastiri pentru a savarsi impreuna Sfintele Slujbe
De doua ori se va restaura apoi Manastirea Pesterilor si tot de doua ori va vi din nou distrusa de catre invaziile tatarilor din 1399 si respectiv 1484.
Pana la sfarsitul secolului al XVI-lea ea se va gasi sub jurisdictia Mitropoliei din Kiev.
Apoi va deveni starnopighie a Patriarhiei de Constantinopol.
In aceasta perioada, Manastirea Pesterilor va avea de infruntat un nou dusman-uniatia.
Astfel, la Sinodul de la Brest-Litovsk 1596, regele Poloniei, Sigismund al-III-lea,(1566-1632) si Papa Clement al-III-lea au hotarat ca staretul Lavrei sa treaca din nou sub ascultarea Mitropolitului de Kiev, care semnase actul de unire.
Au fost mai multa incercari de a indeparta staretul ortodox, dar acesta a fost aparat in lupte crancene de monahi.
Pana la mijlocul sec. al XVII-lea Manastirea Pesterilor va ramane un puternic centru de rezistenta impotriva uniatiei si a propagandei latine.
In 1688 la un secol de la infiintarea Patriarhiei de Moscova (1589)manastirea va trece sub jurisdictia acesteia, iesind definitiv de sub ascultarea fata de Patriarhia Ecumenica.
La inceputul sec. al XVII-lea, arhimandritii Elisei si Zaharia vor pune bazele tipografiei manastirii.
Pana la sfarsitul aceluiasi secol, se vor tipari aici 117 carti importante cu continut liturgic si dogmatic, combatandu-se in acelasi timp propaganda unionista
Opera lor va fi continuata de catre arhimandritul Petru Movila(1627-1633) care a infiintat si o scoala teologica de invatamant superior.
Aceasta scoala, prima de acest gen din Rusia, se va transforma cativa ani mai tarziu in celebra Academie Teologica de la Kiev.
In acelasi secol, insa, din cauza conflictelor ruso-turce, manastirea a fost adeseori supusa de atacuri devastatoare din partea turcilor.
In scopul apararii ei, tarul o va intari la inceput cu baricade de pamant, iar apoi cu ziduri de aparare din piatra, pe toate laturile si turnuri de supraveghere.
In 1718 un incendiu puternic a distrus tipografia, biblioteca, biserica centrala si cea mai mare parte a complexului monastic.
Dintre ruine si cenusa, monahii au recuperat celebra icoana, facatoare de minuni a Maicii Domnului, care in chip minunat nu a suferit nimic din cauza incendiului.
Tarul, Petru cel Mare a dat ordin sa se inceapa lucrarile de reconstructie cu sprijinul curtii imperiale.
Tarul, Petru cel Mare a lasat chiar prin testament urmasilor sai porunca de a se ingriji de soarta manastirii si de a o proteja.
In urmatoarele doua secole pana la caderea regimului tarist, slavita Manastire a Lavrei Pesterilor din Kiev stravnopighie sinodala din 1721 va straluci pe tot cuprinsul imperiului rusesc, daruind roade bogate de sfintenie si evlavie.
Va fi asemenea unui castru al Ortodoxiei ce va triumfa in luptele impotriva ereticilor.
Va fi de asemenea un puteric centru de arta si cultura bisericeasca, intarind teologia academica prin numeroase editari de carte.
Acest stralucitor far duhovnicesc va fi stins in mod brutal de catre regimul comunist, ce a urmat revolutiei din 1917.
In 1941 manastirea a fost jefuita de catre trupele germane care au furat de aici diferite piese de arhitectura apartinand sec. XI-XVIII-lea.
Dupa prabusirea blocului comunist si a ideologiei comuniste a inceput din nou sa straluceasca dumnezeiasca lumina a vietii si culturii monahale
