Întâlniri și despărțiri(2)
Am mai spus că venind acum la țară am trăit o experiență nouă. Biserica mi s-a părut altfel, dar și cimitirul. Apar tot mai multe morminte făcute frumos din piatră, între care se ascund cele ce aparțin unor familii cu mai puține posibilități materiale.
Dar și satul s-a schimbat mult de-a lungul anilor. Eu am urmărit această evoluție.
Am aflat de la părinți și bunici că primii bucovineni ce au fost împroprietăriți aici au săpat bordeie în pământ. Mulți erau rude, dar chiar dacă nu erau, formau o mare familie.
Povestea mamaia că era mult respect pe acea vreme. Bătrânii erau respectați. Cuvântul lor ținea loc de document. Nu era nevoie să semnezi un act ca o hotărâre să se respecte.
Părinții își căsătoreau copiii după cum ei considerau, și aceștia nu se împotriveau chiar dacă nu era după voința lor.
Dacă cineva avea o nevoie în sat, toți săreau să-l ajute.
Se spune că de multe ori oamenii erau obligați să taie vite, porci sau oi dacă se îmbolnăveau.Atunci bătrânii luau inițiativa și împărțeau carnea la săteni, iar aceștia urmau să aducă bani, pentru că cel cu necazul să-și mai recupereze din pagubă.
La toate evenimentele( nunți, botezuri, înmormântări) participau toți. În sat se făceau hore, unde oamenii mergeau cu mic cu mare.Acolo se cunoșteau tinerii.
La sărbătorile de iarnă, bucovinenii au adus obiceiuri de prin zona lor natală. Cu timpul aceste obiceiuri s-au încetățenit și în satele din împrejurimi.
Să mă întorc la case. Oamenii erau harnici și au început să-și construiască case. Ce-i drept la început cu o odaie mai mare, o tindă și o cămăruță care se foloseau mai mult ca magazii.
Casele erau acoperite cu stuf. Stuful ținea cald iarna șu răcoare vara.Coșul sobelor ieșeau în pod, deci fumul se oprea mai întâi în pod apoi ieșea prin stuf afară.
Era bine, fiindcă iarna, când tăiau porcii, puneau carnea la afumat. Era bună zama cu oase afumate în care mamaia , ca să nu fie prea limpede, arunca un pumn de crupe.Mâncam până curgea apa pe noi.
Oamenii erau necăjiți, nu prea aveau cu ce se îmbrăca. Totul făceau în casă. Prelucrau cânepa și făceau tot felul de lucruri:lăvicere, pânză de saci, pânză pentru cămăși, dar și prosoape. Din lână făceau sumani, covoare, fuste, flanele, ciorapi, ciupici.
Pânza țesută din lână era dată la piuă unde printr-un procedeu vechi apa zbătea stofa și se îndesea.. Din această stofă se făceau un fel de paltoane( sumane)
Femeile nu pridideau iarna să lucreze. Torceau, țeseau pe întrecute, uneori în clăci.
Când cineva avea mai multă lână și cânepă, mobiliza mai multe fete pricepute și le împărțea materialul de lucru: lână, câlți sau fuior.
Torceau pe întrecute. Băieții le țineau și ei companie și creau atmosferă cu cântece și glume.
Gazda îi mai servea cu câte ceva și din timp în timp dădeau o pauză de dans. Știu că tataia cânta la fluier și tinerii dansau.
Cu timpul au făcut rost de un gramofon pe care puneau plăci și astea dădeau un ritm dansatorilor.Gramofonul mergea după ce învârteai de o manivelă, fiindcă pe vremea aceea nici pomeneală de curent electric.
De la o lampă luau toți lumină. În casă era strâmt, dar bucuria era mare că în aceste ocazii tinerii munceau. dar se și distrau.Mai ales băieții observau care fete sunt mai harnice și le urmăreau apoi cu mai multă atenție.
Tinerii își găseau mirese în sat. Nu se întâmpla decât rareori ca un copil să se căsătorească departe de casa părintească.
Nu prea erau posibilități de-a-și construi o casă, dar cu efort din partea tuturor membrilor familiei se ridica o casă
Se termina o odaie unde locuiau toți. Nimeni nu pretindea cameră separată. Când începeau copiii să se căsătorească se mai termina o cameră, apoi după posibilități prin jurul casei părintești se mai ridicau case.
Se păstra familia, se ajutau unii pe alții în caz de nevoie.
Acum copiii au plecat în lume, au acolo si copii, dar își cară părinții să-i ajute peste hotare.
Și în viața satului s-au produs multe schimbări. Tinerii au plecat și au trimis bani acasă,iar părinții le-au ridicat case și nu oricum,ci cu etaj.
Acum și casele celelalte sunt frumoase, fiindcă bătrânii de acum au lucrat pe șantierele patriei și și-au făcut case și le-au mobilat.
E drept că fiecare și-a mai făcut o bucătărioară în care locuiau în special vara, ca să nu facă dezordine în casă și să aibă unde să-și primească copiii când vor veni.
Dar copiii vin rar că ei s-au stabilit în alte părți ale țătii sau stau în străinătate. Și cei ce trimit bani pentru a li se ridica casă în țară nu prea au timp să locuiască în ea.
Ce vremuri!!
Mă uitam la satul nostru și în mintea mea se făceau paralele între drumul de acum 60 de ani și cel de acum; între casele acoperite cu stuf și fără gard cum era a noastră și casele de acum; între luminatul caselor cu lampă și felinarul ce-l foloseau părinții și bunicii și iluminatul de acum și bineînțeles toate beneficiile date de curentul electric
În ce condiții creșteau copiii atunci și cum cresc acum?
E o diferență foarte mare. Dar m-am gândit și la partea bună a lucrurilor.Atunci familiile erau mai unite, nu plecau tinerii în străinătate și nu rămâneau copiii pe mâna oricui.
Hrana era mai puțin poluată, apele mai curate și în general lumea mai sănătoasă.
Acum trăiesc mai bine ca acum 60 de ani, dar nu sunt mai fericită, fiindcă am copiii și nepoții împrăștiați prin lume și nu pot să le dăruiesc toată dragostea mea direct.
