Pe 19 noiembrie la Borșa se simțea deja aer de iarnă.Prin geamul camerei se vedea pădurea acoperită cu promoroacă și un aer tare se simțea când deschideai fereastra.Am coborât la micul dejun ce se servea la ora 8.
E drept ca noi n-am prea avut ce servi în afară de ceai și cafea, pentru că nu era nimic de post.Mi-am dat seama ca eram singurii care posteam și asta a atras atenția personalului. Am surprins doua fete ce-și împărtășeau una alteia această situație și când m-am uitat la ele au zâmbit stingherite.
Dar noi n-am flămânzit, fiindcă ne-am luat de acasă mâncare suficientă.
Am coborât cu toții la autocar și am plecat spre Sighetul Marmației.Am trecut prin codri și localități.Și în această zonă mă așteptam să văd multe lucruri specific maramureșene. Am descoperit în aglomerațiile de case, un amestec de tradițional și modern.
Tradiționalul e undeva pitit în umbra modernului. Porțile maramureșene abia se mai țin, la fel și casele de lemn care parcă lăcrimează în umbra caselor de bolțari, gresie, faianță și termopane.
Satele erau sărace și mulți au plecat în străinătate și au trimis bani pe care familia i-a investit în case, mi se pare de prost gust.
Într-o curte poți vedea o casă de lemn acoperită cu șindrilă, standolă cu fân și alături o casă cu etaj din bolțari, cu culori țipătoare, cu termopane și acoperite cu materiale din acestea moderne tot colorate diferit.Culorile nu se repetă ca să nu se confunde casele,probabil.
Și mă gândesc cum în tradiția populară, fiecare localitate avea ceva specific, în culorile modelelor de pe haine. Prin îmbinarea modelelor, culorilor puteai identifica localitatea de unde venea costumul popular.
Acum de la un capăt în altul al satelor și orașelor vezi numai case care mai care mai etajate și mai fistichii, că te întrebi: Cum poți spune că acești oameni sunt săraci și o duc rău?
Oare s-a pierdut de tot tradiția?
În drumul spre Sighet, cu mulți ani în urmă puteai vedea în curțile oamenilor un fel de prepeleci sau copaci pe care erau agățate oale de lut sau emailate, de toate culorile.
Se spunea că după numărul de oale expuse se vedea cât e femeia de gospodină. Acum am văzut cel mult trei care aveau în curte așa ceva.
S-au modernizat oamenii,dar au construit ceva de prost gust.
De-a lungul drumului ne-am întâlnit cu foarte multe biserici ce au un specific ardelenesc, cu acoperișurile foarte înalte și ascuțite. Parcă sunt în concurență, care să le facă mai înalte.
A trecut câteva minute și pe la biserica Prislop, ce e în construcție. La fel era cocoțată undeva sus și cu turle înalte și ascuțite.
Un prim obiectiv din Sighet a fost Închisoarea martirilor căzuți, victime ale ale comunismului.Am intrat cu o teamă în suflet. Erau expuse foarte multe documente și fotografii. Am văzut toate chiliile în care au petrecut momente crâncene, mii de oameni. Ferească Dumnezeu!
Toate categoriile de oameni,au suferit:țărani,intelectuali,preoți, oameni de cultură și chiar familii întregi.N-am făcut poze, fiindcă n-am avut putere să iau cu mine aceste imagini.Au rămas însă mult timp pe retina mea.
După ce am plecat din muzeu, ne-am îndreptat spre Săpânța- Cimitirul vesel.
Se vede că o idee a unui localnic de prin anul 1935-36 au ajutat satul să devină turistic.
Acum e un cimitir colorat și pe fiecare mormânt este o cruce cu acoperiș.Pe fiecare cruce e o imagine cu cel ce odihnește acolo sub care este scris un text mai mult sau mai puțin umoristic legat de ocupația și obiceiurile decedatului( sau celuia ce s-a dat lutului)
Textul e scris pe un fond albastru și în stilul graiului local, cu multe regionalisme.
Am văzut și biserica ce era în șantier. Pe străduța din fața cimitirului sunt multe chioșcuri cu suveniruri. Înainte strada era împodobită cu cergi și covoare ce erau expuse pe gardurile caselor.Acum n-am mai văzut nici un covor.
De aici am plecat la o mânăstire veche ce avea turla ascuțită de peste 60 de metri. Construcțiile din curtea bisericii erau toate din lemn și construite în același stil.
Am văzut în această zonă foarte multe biserici mari, unele cu cimitire alături, dar am văzut și morminte prin grădinile oamenilor.Nu știu care e explicația.
Am continuat drumul spre Borșa.Trebuia să ajungem înainte de apusul soarelui.Șoferul și-a amintit că ne-a promis dimineață că ne va duce pe la grupul statuar de la Moisei, dar nu ne-a dus, așa că a vrut să se țină de cuvânt seara.
A rătăcit puțin, fiindcă a fost derutat de niște clădiri noi ce mascau monumentul.Ansamblul memorial a fost dedicat martirilor ce pe 14 octombrie 1944 au fost ucuși în case de trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei.
Au murit 39 de români și 3 evrei în 2 case de lemn din comuna Moisei, către Borșa. Acum aici s-a deschis un muzeu.
Românii și cei 3 evrei au fost obligați să intre în case și împușcați prin ferestrele locuințelor.
Cadavrele lor au fost înmormântate după 2 săptămâni, după comiterea masacrului, când localnicii evacuați au putut reveni la casele lor.
Deasupra gropii comune fost ridicată o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani cu un ansamblu statuar de piatră.
Am ajuns la hotel în jurul orei 18, când unii din noi erau așteptați cu bucate calde.
Am mai petrecut o noapte în hotel. A fost confortabil, cu televizor si paturi comode. Eu am verificat doar patul ca iar m-am culcat devreme.
A doua zi după micul dejun, pe la 9,30 am plecat spre Vatra Dornei.O parte din drum o văzusem când am mers spre Maramureș.Sunt imagini ce nu pot fi redate prin cuvinte, dar nici pozate prin geamul autocarului. Ele au rămas fixate pe retină pentru mai mult timp.
Și spun: cum de nu ne putem noi gospodări așa un dar de la Dumnezeu.Cu un efort minim și bunăvoință putem face din țara noastră" Grădina Raiului" cum mulți au numit-o.
Armonia din natură e o minune.Munții acoperiți încă de verdeața veșnică a coniferelor se îmbină armonios cu cei acoperiți de foioase ce au o gamă variată de la verde, galben, roșu, maro. Ce mână omenească ar putea face așa ceva?
Mâna omenească acum doar distruge ceea ce a creat Dumnezeu.
Am mers mult pe cursul Bistriței de la locul unde era un firicel de apă pudrat pe maluri cu promoroacă și dantelat cu gheață.
Cu cât mergeam spre vale alte fire de apă și izvoare măreau debitul apei și se lățea.
În drum am trecut prin comuna Ciocănești unde au loc festivaluri de folclor și de încondeiere a ouălor. În acest sat s-au păstrat tradițiile.Casele sunt frumos împodobite cu brâie înflorate.Am văzut și muzeul care expunea mii de ouă ce fuseseră încondeiate în concurs. Erau deosebite : mari și mici, cu modele diferite dar și cu tehnici diferite de încondeiere.Pe unele erau chiar icoane.
În celelalte spații erau expuse unelte vechi ce se foloseau la munca pământului,ustensile folosite la țesut vase folosite la stâni în care se mulgeau oile și se prelucra laptele.Erau expuse și multe lucruri vechi făcute de femei : covoare, cuverturi, prosoape.
Pe lângă frumusețe natura noastră e plină de istorie.Privind-o îți poți imagina de ce toată istoria am avut de luptat cu fel de fel de dușmani.Ei apreciau bogăția noastră.
Românii au apărat-o în mare măsură, dar acum? Acum e dată de bunăvoie. Avem munți întregi vânduți străinilor care vin și exploatează pădurile fără milă.Unde ești tu Țepeș, Doamne?!
Mergând pe serpentinele ce te duc peste munți din Ardeal, în Moldova, descoperi noi minuni
Admirând tot ce ni se derula prin fața ochilor, am ajuns la Vatra Dornei. Am stat puțin acolo. Am avut timp să intrăm un pic în biserica din parc să ne închinăm și să ne miruim.Era duminică și magazinele erau închise, așa că ne-am grăbit spre autocar.
Am pornit spre Mânăstirea Neamț și de aici am văzut locuri asociate cu viața unor personalități nemțene.
Am lăsat munții și am am trecut spre zona de deal. Am intrat în fugă și ne-am închinat la icoana Maica Domnului, făcătoare de minuni și la icoana cu trei mâini a Maicii Domnului.
La Mânăstirea Neamț m-a întristat afișul cu prețul pentru a intra în mânăstire. Nouă nu ne-a cerut bani, dar era afiș. Au ajuns mânastirile locuri comerciale și e foarte trist.
Intri acolo cu o nemulțumire în suflet.Dumezeu cu mila Lui va vedea ce se întâmplă acolo.
Am plecat repede și de aici am pornit-o întins spre Iași. Șoferul a condus bine și noi am mers relaxați. La ora 18 am ajuns în Iași.
Doamne, ajută România să-și poată pune în valoare toate frumusețile, cu care să schimbe nivelul de trai al oamenilor.
Doamne ajută!
E drept ca noi n-am prea avut ce servi în afară de ceai și cafea, pentru că nu era nimic de post.Mi-am dat seama ca eram singurii care posteam și asta a atras atenția personalului. Am surprins doua fete ce-și împărtășeau una alteia această situație și când m-am uitat la ele au zâmbit stingherite.
Dar noi n-am flămânzit, fiindcă ne-am luat de acasă mâncare suficientă.
Am coborât cu toții la autocar și am plecat spre Sighetul Marmației.Am trecut prin codri și localități.Și în această zonă mă așteptam să văd multe lucruri specific maramureșene. Am descoperit în aglomerațiile de case, un amestec de tradițional și modern.
Tradiționalul e undeva pitit în umbra modernului. Porțile maramureșene abia se mai țin, la fel și casele de lemn care parcă lăcrimează în umbra caselor de bolțari, gresie, faianță și termopane.
Satele erau sărace și mulți au plecat în străinătate și au trimis bani pe care familia i-a investit în case, mi se pare de prost gust.
Într-o curte poți vedea o casă de lemn acoperită cu șindrilă, standolă cu fân și alături o casă cu etaj din bolțari, cu culori țipătoare, cu termopane și acoperite cu materiale din acestea moderne tot colorate diferit.Culorile nu se repetă ca să nu se confunde casele,probabil.
Și mă gândesc cum în tradiția populară, fiecare localitate avea ceva specific, în culorile modelelor de pe haine. Prin îmbinarea modelelor, culorilor puteai identifica localitatea de unde venea costumul popular.
Acum de la un capăt în altul al satelor și orașelor vezi numai case care mai care mai etajate și mai fistichii, că te întrebi: Cum poți spune că acești oameni sunt săraci și o duc rău?
Oare s-a pierdut de tot tradiția?
În drumul spre Sighet, cu mulți ani în urmă puteai vedea în curțile oamenilor un fel de prepeleci sau copaci pe care erau agățate oale de lut sau emailate, de toate culorile.
Se spunea că după numărul de oale expuse se vedea cât e femeia de gospodină. Acum am văzut cel mult trei care aveau în curte așa ceva.
S-au modernizat oamenii,dar au construit ceva de prost gust.
De-a lungul drumului ne-am întâlnit cu foarte multe biserici ce au un specific ardelenesc, cu acoperișurile foarte înalte și ascuțite. Parcă sunt în concurență, care să le facă mai înalte.
A trecut câteva minute și pe la biserica Prislop, ce e în construcție. La fel era cocoțată undeva sus și cu turle înalte și ascuțite.
Un prim obiectiv din Sighet a fost Închisoarea martirilor căzuți, victime ale ale comunismului.Am intrat cu o teamă în suflet. Erau expuse foarte multe documente și fotografii. Am văzut toate chiliile în care au petrecut momente crâncene, mii de oameni. Ferească Dumnezeu!
Toate categoriile de oameni,au suferit:țărani,intelectuali,preoți, oameni de cultură și chiar familii întregi.N-am făcut poze, fiindcă n-am avut putere să iau cu mine aceste imagini.Au rămas însă mult timp pe retina mea.
După ce am plecat din muzeu, ne-am îndreptat spre Săpânța- Cimitirul vesel.
Se vede că o idee a unui localnic de prin anul 1935-36 au ajutat satul să devină turistic.
Acum e un cimitir colorat și pe fiecare mormânt este o cruce cu acoperiș.Pe fiecare cruce e o imagine cu cel ce odihnește acolo sub care este scris un text mai mult sau mai puțin umoristic legat de ocupația și obiceiurile decedatului( sau celuia ce s-a dat lutului)
Textul e scris pe un fond albastru și în stilul graiului local, cu multe regionalisme.
Am văzut și biserica ce era în șantier. Pe străduța din fața cimitirului sunt multe chioșcuri cu suveniruri. Înainte strada era împodobită cu cergi și covoare ce erau expuse pe gardurile caselor.Acum n-am mai văzut nici un covor.
De aici am plecat la o mânăstire veche ce avea turla ascuțită de peste 60 de metri. Construcțiile din curtea bisericii erau toate din lemn și construite în același stil.
Am văzut în această zonă foarte multe biserici mari, unele cu cimitire alături, dar am văzut și morminte prin grădinile oamenilor.Nu știu care e explicația.
Am continuat drumul spre Borșa.Trebuia să ajungem înainte de apusul soarelui.Șoferul și-a amintit că ne-a promis dimineață că ne va duce pe la grupul statuar de la Moisei, dar nu ne-a dus, așa că a vrut să se țină de cuvânt seara.
A rătăcit puțin, fiindcă a fost derutat de niște clădiri noi ce mascau monumentul.Ansamblul memorial a fost dedicat martirilor ce pe 14 octombrie 1944 au fost ucuși în case de trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei.
Au murit 39 de români și 3 evrei în 2 case de lemn din comuna Moisei, către Borșa. Acum aici s-a deschis un muzeu.
Românii și cei 3 evrei au fost obligați să intre în case și împușcați prin ferestrele locuințelor.
Cadavrele lor au fost înmormântate după 2 săptămâni, după comiterea masacrului, când localnicii evacuați au putut reveni la casele lor.
Deasupra gropii comune fost ridicată o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani cu un ansamblu statuar de piatră.
Am ajuns la hotel în jurul orei 18, când unii din noi erau așteptați cu bucate calde.
Am mai petrecut o noapte în hotel. A fost confortabil, cu televizor si paturi comode. Eu am verificat doar patul ca iar m-am culcat devreme.
A doua zi după micul dejun, pe la 9,30 am plecat spre Vatra Dornei.O parte din drum o văzusem când am mers spre Maramureș.Sunt imagini ce nu pot fi redate prin cuvinte, dar nici pozate prin geamul autocarului. Ele au rămas fixate pe retină pentru mai mult timp.
Și spun: cum de nu ne putem noi gospodări așa un dar de la Dumnezeu.Cu un efort minim și bunăvoință putem face din țara noastră" Grădina Raiului" cum mulți au numit-o.
Armonia din natură e o minune.Munții acoperiți încă de verdeața veșnică a coniferelor se îmbină armonios cu cei acoperiți de foioase ce au o gamă variată de la verde, galben, roșu, maro. Ce mână omenească ar putea face așa ceva?
Mâna omenească acum doar distruge ceea ce a creat Dumnezeu.
Am mers mult pe cursul Bistriței de la locul unde era un firicel de apă pudrat pe maluri cu promoroacă și dantelat cu gheață.
Cu cât mergeam spre vale alte fire de apă și izvoare măreau debitul apei și se lățea.
În drum am trecut prin comuna Ciocănești unde au loc festivaluri de folclor și de încondeiere a ouălor. În acest sat s-au păstrat tradițiile.Casele sunt frumos împodobite cu brâie înflorate.Am văzut și muzeul care expunea mii de ouă ce fuseseră încondeiate în concurs. Erau deosebite : mari și mici, cu modele diferite dar și cu tehnici diferite de încondeiere.Pe unele erau chiar icoane.
În celelalte spații erau expuse unelte vechi ce se foloseau la munca pământului,ustensile folosite la țesut vase folosite la stâni în care se mulgeau oile și se prelucra laptele.Erau expuse și multe lucruri vechi făcute de femei : covoare, cuverturi, prosoape.
Pe lângă frumusețe natura noastră e plină de istorie.Privind-o îți poți imagina de ce toată istoria am avut de luptat cu fel de fel de dușmani.Ei apreciau bogăția noastră.
Românii au apărat-o în mare măsură, dar acum? Acum e dată de bunăvoie. Avem munți întregi vânduți străinilor care vin și exploatează pădurile fără milă.Unde ești tu Țepeș, Doamne?!
Mergând pe serpentinele ce te duc peste munți din Ardeal, în Moldova, descoperi noi minuni
Admirând tot ce ni se derula prin fața ochilor, am ajuns la Vatra Dornei. Am stat puțin acolo. Am avut timp să intrăm un pic în biserica din parc să ne închinăm și să ne miruim.Era duminică și magazinele erau închise, așa că ne-am grăbit spre autocar.
Am pornit spre Mânăstirea Neamț și de aici am văzut locuri asociate cu viața unor personalități nemțene.
Am lăsat munții și am am trecut spre zona de deal. Am intrat în fugă și ne-am închinat la icoana Maica Domnului, făcătoare de minuni și la icoana cu trei mâini a Maicii Domnului.
La Mânăstirea Neamț m-a întristat afișul cu prețul pentru a intra în mânăstire. Nouă nu ne-a cerut bani, dar era afiș. Au ajuns mânastirile locuri comerciale și e foarte trist.
Intri acolo cu o nemulțumire în suflet.Dumezeu cu mila Lui va vedea ce se întâmplă acolo.
Am plecat repede și de aici am pornit-o întins spre Iași. Șoferul a condus bine și noi am mers relaxați. La ora 18 am ajuns în Iași.
Doamne, ajută România să-și poată pune în valoare toate frumusețile, cu care să schimbe nivelul de trai al oamenilor.
Doamne ajută!
