Felii de viata(I)

Anul 1953. Un an ce a debutat cu multa zăpadă. Satul Nou a fost deseori acoperit cu troiene de zăpadă, astfel că nu se mai vedeau căsuțele.
Satul chiar era nou, era întemeiat după împroprietăririle de după Primul Război Mondial.
S-au dezrădăcinat bucovinenii din zona Sucevei și s-au așezat aici. Au construit inițial bordeie, iar acum erau la stadiul de căsuțe cu o camera sau două și tindă și acoperite cu stuf.
Într-o astfel de casută locuia o familie modestă cu trei copile: H,M și F. Mama, o femeie mărunțică și foarte vrednică aștepta să aducă pe lume al patrulea suflet.
Primăvara a debutat cu acel susur al pâraielor ce coborau de pe dealuri după topirea zăpezilor. Încet-încet pământul s-a dezghețat și oamenii au început să iasă la câmp, să are ogoarele și să însămânțeze grădinile.
Mama era însărcinată și greu se descurca cu pusul în grădină. Dar crescuse H, care avea aproape 7 ani și fusese obișnuita să preia din treburile părinților după puterile ei.
Așa că a facut straturi toată gradina și a pus în pământ toate semințele ce le găsise prin casă.
Dar satul a fost cuprins de pojar (cori, rujeolă).  Se îmbolnăveau copiii la rând și mulți faceau complicații, fiindcă ieșeau afară unde nu se prea încalzise suficient.
Acum a început o perioadă tragică în această familie. Tata se ducea să are țarina, iar mama se ocupa de copii și gospodărie.Primul semn de boală a apărut la H. Și fiindcă a ieșit prin frig au apărut complicațiile.
 Tata a rămas surprins de evoluția bolii și ca să-i faca o bucurie copilei a luat-o în brațe și a dus-o în grădină și i-a arătat multitudinea nuanțelor de verde ce ieșiseră din straturile însămânțate de ea.
Dar copila nu avea putere să se bucure că nu-i mai scădea febra.
Pe valea aceea, la Victoria era un doctor pe nume Ostaciuc ce dădea periodic consultații la casa părinților lui. Îl aștepta lumea ca pe un binefăcător.
Când au văzut că boala nu cedează, părinții au înjugat vitele, au pus copila în coșul căruții și au plecat spre acest doctor. Acesta a constatat gravitatea bolii și  i-au trimis să o interneze urgent la spital.Cel mai apropiat spital era cel de la Trușești. Deci în aceeași zi mama, care abia mergea din cauza sarcinii, a fost dusă spre haltă de unde a luat trenul spre Trușești.
La spital s-a facut imediat internarea unde medicul a promis cea mai bună îngrijire. O vizitau des mama, tata și rudele pentru că H suferea grozav departe de familie.
Situația ei în loc să se amelioreze se înrăutățea. Deseori cădea în comă, iar doctorii se temeau să anunțe familia, fiindcă știau mama urma să nască.Timp de 21 de zile H n-a mâncat nimic de se mirau și medicii cum de mai supraviețuia.
Dar cum un necaz nu vine niciodată singur, acasă s-au îmbolnăvit și celelalte fete M și F. M a făcut rujeolă,și-i curgea mult sănge din nas din cauza febrei,iar F a făcut niște bube prin cap foarte dureroase. A încercat să le îngrijească cu ajutorul rudelor ce-și mai ofereau serviciile.
Biata mamă uita de starea în care se afla și fugea de la cei bolnavi de acasă la cea de la spital.
 Pe 30 mai pe cand se pregătea să meargă la spital au început durerile nașterii și n-a mai putut pleca 8 zile de acasă. În timpul ăsta H a căzut în comă. Acu leșina, acu își revenea, dar tot timpul era cu imaginea mamei în fața ochilor. Și când tata a venit la ea s-o vadă când mama abia născuse, H susținea cu tărie că mama abia plecase de lângă ea.
Degeaba tata încerca s-o convingă de contrariu. Atunci a cerut ceva de mâncare" barabule coapte" și imediat cele de la bucătărie i-au îndeplinit dorința. Dar ea doar a gustat și n-a mai putut mânca.
După 8 zile de la naștere mama a luat copila mică în plăpumioară și a plecat spre Trușesti să vadă ce mai face H.
H își iubea nespus surorile și cât mama a fost la cabinetul medicului ea s-a ocupat de N spre mirarea celorlate bolnave din salon. Medicul s-a speriat când a văzut-o fără burtă și a trimis-o în salon fiindcă ea, practic, trebuia sa fie lăuză și să stea în pat.
Dar în același timp i-a comunicat că nu mai erau șanse ca H să scape cu viață și i-a spus că i-o dă acasă.
Poți gândi ce e în sufletul mamei în aceste momente? Era născută de 8 zile, fără putere și avea de dus doi copii la gară. I s-a făcut milă unei femei și a ajutat-o până la gară și s-a întors la spital.
Înainte de a ajunge trenul în gară, îi bătea inima de-i sărea din piept, nu știa cum se va descurca cu urcatul în tren, apoi cu coborâtul în haltă.
Dar Dumnezeu nu te lasă la necaz . Chiar în clipa în care se apropia trenul s-a apropiat de ea un bărbat ce a ajutat-o să urce copiii, apoi să-i coboare în haltă.
Și în haltă a trebuit să aștepte mult până a venit cineva s-o ajute să ajungă acasă.
Tata se implica puțin, că așa a fost el crescut să facă treabă numai când "avea coraj". A ajuns mama acasă cu inima frântă de durere. A doua zi tata a înjugat vitele la car, au pus-o iar pe H în coșul căruței și au pornit iar spre Ostaciuc.
 De data asta nici el n-a mai dat nici o speranță de însănătoșire, dar i-a încurajat, când i-a văzut atât de disperați că lui Dumnezeu toate îi sunt cu putință, de aceea să-și pună speranța mai mult în Dumnezeu.
În drum spre casă părinții discutau cum scăpaseră la ajutor, cum aveau nădejde în ea ca într-un bătrân când o lăsau acasă. Dar din coșul căruței H care abia mai avea vlagă să vorbească îi încurajă că de-acum a crescut M și că îi va ajuta ea.
Atunci părinții au început a plânge și au întrebat-o: " Dar tu unde pleci , de nu poți să ne mai ajuți? Ea a răspuns : "Păi eu o să mor"
Asta i-a convins definitiv să continue lupta și s-o ducă la Iași la spital

Imi pare rău te rog să mă ierți, mulțumesc, te iubesc

De când am început să merg la biserica, am înțeles că tot ce trebuie să fac este spre mântuire.
Am învățat mai întâi că iertarea e foarte importantă, o iertare necondiționată, o iertare din inima și adevărată pe care o poți face dacă ai în suflet dragoste. Dragostea moaie si sufletul dușmanilor.
Am înțeles că dragostea nu trebuie îndreptată numai asupra celor apropiați și plăcuți nouă, ci mai ales asupra dușmanilor. Mă străduiesc din greu să pot ajunge la acest nivel, să-mi curat sufletul de orice ură și să pun dragoste.
Am observat că atunci când era îndreptată ura cuiva spre mine și o întâmpinam cu oarecare dragoste,ura își slăbea puterile devenea mai puțin agresivă.
Fac, de asemenea, eforturi susținute să nu mai judec pe nimeni. Mă străduiesc, dar avansez parcă aș avea papuci de plumb.
La fiecare pas întâlnesc pe cineva care judecă și sunt și eu antrenată vrând-nevrând.
Duhovnicul m-a sfătuit să evit astfel de situații. E aproape imposibil.
La noi în familie totul începe cu judecata celorlalți, toți se scuză judecând pe alții.
Eu simt că sufletul meu privește cu mai multă dragoste pe cei din jur și chiar pot spune că nu mai pot urî nici pe cei despre care știu că mă urăsc și ar fi oricând gata să-mi facă rău.
Sunt preocupată de mântuire, fiindcă timpul se apropie și mă tem că n-oi mai avea timp să mă îndrept.
Am citit mult despre resentimentele ce le purtăm în subconștient și le adunăm clipă de clipă. Ele apasă acolo și ocupă atâta loc de nu mai are Dumnezeu unde să se aciueze în sufletul nostru.
Mă rog ca Dumnezeu să mă ajute să șterg din subconștient toate amintirile dăunătoare
" Doamne, îmi pare rău pentru gândurile și amintirile ce le-am făcut ostatece și prin negativismul lor am făcut mult rău mie și apropiaților mei. Te rog ia amintirile recurente din subconștientul meu, curăță-le purifică-le și le transformă în lumină pură neutralizându-le. Te rog să mă ierți, mulțumesc, te iubesc"
Această rugăciune simt că mă ajută să scot din subconștient amintirile daunătoare, le uit, le sterg și când voi face curățenie și voi simți că totul e curat, Dumnezeu se va sălășlui în sufletul meu.
Nu-i ușor să faci asta, pentru ca cel rău nu iubește așa ceva,dar mă stăduiesc cu toată voința și știu că dragostea și Dumnezeu mă vor ajuta.
De fapt simt ca Dumnezeu mă ajută. Mi-e frică de puterea Lui, când văd că și cele mai subtile rugăciuni mi-au fost îndeplinite.
Pentru asta eu trebuie sa fac mai mult, să dau mai multă dragoste

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev(7)

Trecuse de amiaza si ne pregateam pentru finalul pelerinajului. Ghida ne propune sa mergem la Manastirea Kitaev. Manastirea este asezata la marginea orasului Kiev.
Manastirea se remarca prin culoarea verde deschis a zidurilor ce intra in contrast cu albul caselor din jur.
Manastirea e veche si oferea calugarilor multa liniste, de aceea multi se retrageau aici de la Lavra Pecerska din Kiev pentru a duce o viata monahala retrasa.
Prima atestare documentara a Manastirii Kitaev este in anul 1159. Zona i-a apartinut cneazului Iuri Bogoliubov.
Pesterile din Kitaev aveau aproximativ aceeasi lungime ca cele din Lavra Pecerska, si au fost descoperite in 1858.
In 1716, guvernatorul Kievului, Dimitri Golit a construit in pustie o biserica de lemn  inchinata sfantului Serghie de Rodonej. De atunci manastirea a trecut in subordinea Lavrei Pecerska.
In 1744, manastirea a fost vizitata de imparateasa Elisabeta, Petrovna ( fiica lui Petru I), dupa care a contribuit la constructia trapezei.
La inceputul sec. al-XX-lea aici s-a deschis un orfelinat.
Dupa 1917 manastirea a fost devastata, devenind inchisoare pentru preotii si monahii din Kiev si din imprejurimi.
In 1939, clopotnita a fost aruncata in aer, cartile si alte obiecte bisericesti de valoare s-au pierdut, multe au fost arse.
Nu se stie ce s-a intamplat cu altarul de lemn din sec.al-XIII-lea, in stil baroc, poleit cu aur.
Ultimii calugari au fost arestati in 1931 si acuzati de activitate contrarevolutionara.
Dupa 1931, aici au functionat o casa a invalizilor, apoi o fabrica, iar biserica Sf. Serafim a devenit un fel de club al ateismului.
 Renasterea manastirii a inceput in 1990
In manastire se afla moastele Cuviosului Teofil care a trait in sec. al-XII-lea.
De asemenea aici a fost ingropat arhimandritul Teofil care a murit in 1996, iar langa biserica se afla mormantul Cuvioasei Dositeea.
In biserica, la icoana Sf. Serafim din Sarov se gasesc manecutele cu care a slujit Sfantul in timpul vietii sale si o particica din piatra pe care Cuviosul Serafim s-a rugat 1000 de zile si o mie de nopti.
Avand evlavie la acest sfant, staretul acestei manastiri a primit in dar de la manastirea de la Diveevo bucatica de piatra pe care s-a rugat cuviiosul.
Inainte de a se duce la Sarov, Cuviosul Serafim a fost la Kiev, s-a inchinat pe le toate Sfintele Moaste si a auzit ca pe aici pe muntele de la Kitaev este cuviosul Dositei, si a venit sa ia binecuvantare in viata, sa intrebe in care parte sa se indrepte.
Cuviosul, de fapt femeie,i-a spus:" Du-te la Sarov ca acolo te vei mantui, acolo e locul tau.
 Si a plecat la Sarov.
Ca sa aflam mai multe despre Cuvioasa Dositeea, urcam pe o carare, printre pomi, trecem pe langa un mic iaz si urcam apoi cateva sute de trepte amenajate pe o carare in padure pana ajungem la grota Sfintei Dositeea care a dus aici o viata de ascet aproape zavorata.
Aici in pestera a stat Sfanta Dositeea, care se tragea dintr- familie foarte bogata, din neamului lui Dimitrie Donskoi, unul din cnezii, rusi, acesta fiind la randul lui, urmasul de suflet al lui Serghie de Radonej.
Din copilarie, Dositeea si-a dedicat viata lui Dumnezeu, s-a retras la manastire cand era mica si s-a ascuns sub nume barbatesc.
Venind la manastire ea s-a prezentat drept un tanar fiu de taran serb.
In acele vremuri taranii serbi nu se puteau calugari.
Din aceasta cauza, Dositeea nefiind calugarita, a sapat aceasta grota si s-a rugat aici lui Dumnezeu timp de 12 ani.
Calugarii din manastire ii aduceau o data pe saptamana paine si apa.
Despre calugarul care se ruga in aceasta grota, a mers vestea in lume, si aici au inceput sa vina multi oameni in cautarea unui ajutor.
La un moment dat, aflandu-se la Kiev si afland despre minunile savarsite de calugarul din grota, Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru I, a venit aici sa-l cunoasca,si chiar sa intervina, pentru ca biserica sa permita calugarirea lui Dositei.
Cuvantul ei a fost decisiv si tanarul taran serb care era de fapt tanara,de vita nobila, a devenit calugarul Dositei.
La varsta de 18 ani, un oarecare prohor Mosnin a venit la calugarul Dositei a ceara sfat. Calugarul l-a sfatuit pe acesta sa plece la Manastirea Sarov, proorocindu-i un viitor har duhovnicesc.
Tanarul Prohor era cel care avea sa devina Sfantul Serafim de Sarov.
Calugarul Dositei era vazator cu duhul. Tot el l-a indrumat si pe calugarul Teofan sa plece pe insulele Solovet. Numai dupa moartea Dositeei au aflat ca ascetul era femeie.
Ne-am grupat si am inceput sa coboram in grota. Erau culoare foarte stramte si luminate cu candele din loc in loc. Am mai luat si lumanari.
 Nu puteau intra decat grupuri mici.
Am fost avertizati ca vom iesi cu hainele prafuite. Nu puteai sa te feresti sa nu te atingi de pereti.
Totdeauna cand am vazut astfel de locuri unde au trait sfinti, m-am intrebat cum au reusit acei oameni sa supravietuiasca in asa conditii.
Noi cu cat stam in conditii mai bune cu atat ne lenevim si ne scade credinta.Ei au fost ajutati de Dumnezeu sa traiasca si sa accepte asa conditii si de aceea au ajuns sfinti.
Am coborat apoi la biserica Kitaev, unde am aflat mai multe despre Sf Teofil care a trait ca nebun pentru Hristos.
A fost ultima manastire pe care am vazut-o, apoi ne-am intors la Pecerska si ne-am pregatit pentru intoarcerea in tara.
E de mare folos un pelerinaj pe la locuri sfinte. Dezavantajul e ca se face in graba si nu ai timp sa traiesti ceea ce vezi. Eu mai citesc dupa aceea despre aceste locuri si trag concluzii.
Inca mai sunt oameni care il cauta pe Dumnezeu si rugatori iubiti de Dumnezeu care se roaga pentru iertarea pacatelor noastre si asta deocamdata ne salveaza, ca altfel am fi pierduti

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev(6)

A doua zi era duminica si in program era planificat sa participam la Sf. Liturghie. Am parcurs de la poarta pana la biserica in care se facea Sf. Liturghie, multe strazi  si am admirat frumusetea multor biserici.
Vremea era tot ploioasa si pe strazi era mazga. Biserica in care am intrat avea hramul Maicii Domnului.
 Am intrat intr-un pridvor imens si ne-am straduit sa ne apropiem si noi pe cat posibil de Altar. Ne-a fost imposibil, fiindca era foarte multa lume. Presupun ca era foarte frumoasa, dar ne-am multumit sa stam in pridvor.
 Aici vin oameni din toate colturile tarii si nu numai. Ghida ne-a spus ca daca stim ruseste ne putem spovedi si impartasi acolo. Dar nu stiam.
In pridvor erau aranjate pe langa stalpii bisericii mesute pe care era cate o carte bisericeasca si la care se gasea cate un preot.
 La fiecare preot era un rand considerabil cu oameni ce stateau sa se spovedesca. Dupa binecuvantare cred ca se duceau in fata si primeau impartasania in aceeasi zi.
La un preot a venit o tanara cu un caiet din care a citit mult timp. Banuiesc, ca acolo erau trecute pacatele.
 Cand a terminat, parintele a binecuvantat-o. Eu am zambit, fiindca am citit undeva ca la duhovnic trebuie sa-ti spui pacatele si sa te caiesti, nu sa le povestesti cum le-ai facut. Dar asta nu era treaba mea.
Lumea cauta pe Dumnezeu si asta e bine, mai ales acum cand sunt forte tot mai puternice care lupta sa ne indeparteze de Dumnezeu.
Daca Dumnezeu ne ajuta sa invatam a ne ruga, a posti, a face milostenie si fapte bune,suntem salvati.
N-am stat pana la terminarea slujbei, caci nici nu vedeam, nici nu intelegeam cuvintele ce se auzeau in difuzoare.
Am plecat sa mai cunoastem Lavra. Am luat apa de la izvorul sfintilor Antonie si Teodosie. Am incercat sa intram intr-o biserica unde se afla caciula Sf. Marcu, dar n-am gasit-o deschisa.
Am mai intrat prin pangarele unor bisericute si am mai cumparat iconite, mir si tamaie.
Am citit despre Sf. Marcu ca era foarte smerit, avea ca ascultare sa faca gropi pentru calugarii ce mureau, si pentru smerenia lui, Dumnezeu i-a dat darul de a comunica cu mortii.
Am mai ratacit pe stradutele Lavrei si am descoperit un seminar teologic, multe biserici, dar si chioscuri in care se vindeau suveniruri.
La pranz ne-am intalnit cu totii la autocar si ne-am continuat itinerarul.

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev(5)

Dupa masa am urmat itinerarul propus de ghida.
Un prim popas a fost la o bisericuta intre blocuri, ce avea icoana Maicii Domnului-Smerenia si moaste ale sfintelor Dumitra si Olimpiada
Aici se spune ca pe vremuri s-a hotarat ca icoana Maicii Domnului, sa fie reconditionata, fiindca se afla intr-un stadiu avansat de degradare.
Dar cand au scos-o din rama, pe sticla s-a observat  ca era imprimata icoana. Daca te uiti atent vezi conturul icoanei pe sticla.
Alaturi este si icoana repictata, iar lumea se inchina la amandoua cu aceeasi evlavie.
In bisericile din Kiev am observat ca lumanarile se ard in biserica. Ard deodata zeci de lumanari, fara restrictie, si bisericile sunt pline de inchinatori.
Am continuat drumul in Gradina Botanica unde era biserica Sf. Iona. Si aici ne-am inchinat si am admirat arhitectura bisericii si icoanele. Am aflat ca aici si-a facut ucenicia Sf. Serafim de Sarov. In gradina erau si alte locuri de inchinare, asa ca am mers si pe acolo.
Deja se apropia seara si au inceput sa se aprinda luminile in Kiev.
M-a impresionat arhitectura orasului cu cladiri masive si sosele foarte late. Multe statui ce se vedeau din loc in loc erau ale Sf. Arhangheli si ai altor sfinti protectori.
Ghida ne-a propus sa vedem o manastire, Sf. Flor. Am ajuns la vecernie. Biserica era luminata de candelabre, dar si de multele lumanari aprinse de inchinatori.
Ne-am inchinat pe la toate icoanele si am ascultat slujba.
Se spune ca aici a fost o manastire in care erau aduse fete din familii instarite, iar ca sa se deosebeasca  de maicutele de la alte manastiri purtau voal negru, asa cum poarta si acum.
Hainele calugaritelor au alta croiala decat la noi. Ne-am inchinat apoi la un mormant si am luat de la o fantana apa vindecatoare.
Am pornit spre locul de cazare, dar ghida ne-a povestit ca in Kiev sunt multe biserici luate de rascolnici(razvratiti). Una din aceste biserici e Catedrala in care se afla moastele Sf. Varvara.
Ne-am inchinat la multe icoane si la moaste.Ni s-a spus ca sa nu cumparam nimic de la ei, desi aveai ce, pentru ca acestia sunt niste razvratiti si nu asculta de superiorii bisericii ortodoxe ruse.
Catedrala e imensa si ca multe biserici de aici au trei altare. Icoanele sunt vechi dar de o frumusete inegalabila.
Spre locul de cazare am mai primit informatii despre oras, e intr-adevar un oras monumental.

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev (4)

Cand am iesit de la slujba, ghida ne astepta sa ne conduca la pesterile cu moaste.
Am intrat intr-un paraclis unde ne-am inchinat, am luat cate o lumanare si in cea mai perfecta ordine am inceput sa coboram niste scari foarte inguste.
La fel erau si culoarele, luminate slab, iar din loc in loc erau icoane si moaste, multe sicrie cu moaste.
Tot de pe culoare se vedeau niste ferastruici mici dupa care fusesera pesterile in care au stat sfinii zavorati. Unii au fost scosi de acolo, dar altii si-au ales pestera ca mormant, deci au ramas acolo si dupa ce au murit.
 Prin unele ferastruici se vedea o lumina slaba, desi nu erau luminate cu candele sau lumanari.
Printr-n astfel de geam am vazut niste recipiente din sticla in care pluteau niste cranii. Se spune ca din aceste cranii ivora mir.
Au venit "oameni de stiinta" sa cerceteze ce se intampla acolo si n-au putut da nici o explicatie " stiintifica".
Cred ca ne-am inchinat la mai mult de o suta de sfinte moaste. Se trecea repede prin aceste culoare si aproape ca nu aveai timp sa te rogi si sa simti ce se intampla acolo.
Sute de calugari au murit rugandu-se pentru o lume intreaga.
Dumnezeu le-a ascultat ruga de nu ne-a prapadit dupa atatea rele cate facem.
Acesti rugatori sunt adevarate modele de traire duhovniceasca, de smerenie, dragoste, rugaciune si post.
In Lavra Pesterilor au vietuit de-a lungul timpului mii de calugari pana a aparut comunismul. Zeci de episcopi s-au ridicat de acolo.
Trecand prin pesteri si vazand sfintele moaste mi-am dat seama cat de mica e credinta si smerenia noastra.
Am gandit ca atata timp cat vor fi acesti rugatori, Dumnezeu ne va incerca, dar nu ne va pierde.
La inceput viata monahilor era organizata dupa modelul celei din Muntele Athos.
Cand am iesit din Pesteri am luat contact iar cu lumea noastra: chioscuri in care se vindeau fel de fel de obiecte, si cantina. M-a dezamagit aceasta trapeza.
Se ofereau mancaruri in portii mici, dar destul de piparate la pret.
Ma gandeam ca la noi la Sihastrie, la pranz si nu numai, sunt chemati pelerinii la masa fara sa plateasca. Un preot binecuvanteaza masa si e nemaipomenit de buna, desi nu se mananca niciodata carne.
In Lavra parca nu se mai urmeaza linia duhovniceasca a acelor sfinti. Totul s-a transformat in turism. Gasesti fel de fel de obiecte care sa-ti poata aminti de acest pelerinaj: batiste si alte obiecte pe care le treci pe deasupra moastelor.
Toti sunt doritori de mantuire si cred ca doar cu atingerea de moaste te poti vindeca.E adevarat,dar asta cand mai ajutam cu credinta si faptele noastre, cu rugaciuni, post si milostenie.
Mi se pare mie , sau azi a devenit o moda de a vizita locurile sfinte? Si e bine, cred eu, daca dupa aceste pelerinaje se vede si o schimbare in bine in viata noastra duhovniceasca.
 Daca nu, ramane doar turism si in final spunem doar" ce frumos a fost!".
Dupa pelerinaje, obisnuiesc sa mai citesc despre viata sfintilor si incerc sa inteleg cum acesti oameni puteau sa aiba o credinta asa de puternica si o dragoste atat de mare pentru Iisus, incat puteau trece prin multe incercari, schingiuiri, iar noua ne vine greu sa facem macar o rugaciune cum se cuvine sau sa facem milostenie, iar de smerenie ce sa mai vorbesc?!

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev (3)

Dupa ce am aflat cate ceva despre acest asezamant,despre care nu prea auzisem pana acum, am plecat pentru a vedea cu ochii nostri.
Mai intai am aflat ca Lavra se imparte in doua parti,din care doar una ne era accesibila.
Se vedeau pretutindeni biserici uriase cu o arhitectura specifica locurilor.
Cupolele bisericilor au forma unor cepe lunguiete.Aceasta forma o descoperim si in straiele preotilor.
Ziua o incepeam cu participarea la Sfanta Liturghie. Pana la biserica unde se slujea am trecut pe multe stradute.
Am coborat mult si am trecut prin niste porti despre care se spune ca aduc ajutor daca te gandesti la ce dorinta sa-ti indeplineasca Dumnezeu. Si cine nu are dorinte de indeplinit?
Am ajuns in sfarsit la biserica. Desi era sambata, biserica era foarte aglomerata.
 Am trecut de pridvor si ne-am strecurat inchinandu-ne, pana am ajuns aproape de altar.
Desi nu intelegeam cuvintele, am urmarit randuiala slujbei aici. In mijlocul bisericii era un loc rezervat, unde se tinea o parte din slujba.
Totul era altfel ca la noi. Vesmintele preotilor erau diferite, la fel ale diaconilor, ale calugarilor si calugaritelor.
Foarte multa lume dadea pomelnice pentru vii si adormiti. In mijlocul bisericii s-au citit pomelnicele.
Am vazut multa evlavie in comportamentul celor din biserica. Am asistat si la Sfanta Impartasanie. Toti luau cu multa piosenie Sfanta Impartasanie si plecau cu mainile incrucisate pe piept. N-am inteles semnificatia acestui gest.
La sfarsitul slujbei s-a coborat cu niste scripeti icoana Maicii Domnului si dupa ce s-au inchinat preotii, au trecut pe la icoana si cei ce au participat la slujba.
Am observat ca la fiecare icoana erau niste prosopele cu care stergeau icoana dupa ce o sarutau. De data asta la icoana statea un preot si stergea dupa fiecare grup de 3-4 oameni.
Am avut o mare bucurie ca desi, n-am inteles cuvintele spuse de preoti, stiam ce spun si aveam timp sa privesc la toate icoanele ce impodobeau biserica. Sunt foarte frumoase icoanele rusesti.