Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev(6)

A doua zi era duminica si in program era planificat sa participam la Sf. Liturghie. Am parcurs de la poarta pana la biserica in care se facea Sf. Liturghie, multe strazi  si am admirat frumusetea multor biserici.
Vremea era tot ploioasa si pe strazi era mazga. Biserica in care am intrat avea hramul Maicii Domnului.
 Am intrat intr-un pridvor imens si ne-am straduit sa ne apropiem si noi pe cat posibil de Altar. Ne-a fost imposibil, fiindca era foarte multa lume. Presupun ca era foarte frumoasa, dar ne-am multumit sa stam in pridvor.
 Aici vin oameni din toate colturile tarii si nu numai. Ghida ne-a spus ca daca stim ruseste ne putem spovedi si impartasi acolo. Dar nu stiam.
In pridvor erau aranjate pe langa stalpii bisericii mesute pe care era cate o carte bisericeasca si la care se gasea cate un preot.
 La fiecare preot era un rand considerabil cu oameni ce stateau sa se spovedesca. Dupa binecuvantare cred ca se duceau in fata si primeau impartasania in aceeasi zi.
La un preot a venit o tanara cu un caiet din care a citit mult timp. Banuiesc, ca acolo erau trecute pacatele.
 Cand a terminat, parintele a binecuvantat-o. Eu am zambit, fiindca am citit undeva ca la duhovnic trebuie sa-ti spui pacatele si sa te caiesti, nu sa le povestesti cum le-ai facut. Dar asta nu era treaba mea.
Lumea cauta pe Dumnezeu si asta e bine, mai ales acum cand sunt forte tot mai puternice care lupta sa ne indeparteze de Dumnezeu.
Daca Dumnezeu ne ajuta sa invatam a ne ruga, a posti, a face milostenie si fapte bune,suntem salvati.
N-am stat pana la terminarea slujbei, caci nici nu vedeam, nici nu intelegeam cuvintele ce se auzeau in difuzoare.
Am plecat sa mai cunoastem Lavra. Am luat apa de la izvorul sfintilor Antonie si Teodosie. Am incercat sa intram intr-o biserica unde se afla caciula Sf. Marcu, dar n-am gasit-o deschisa.
Am mai intrat prin pangarele unor bisericute si am mai cumparat iconite, mir si tamaie.
Am citit despre Sf. Marcu ca era foarte smerit, avea ca ascultare sa faca gropi pentru calugarii ce mureau, si pentru smerenia lui, Dumnezeu i-a dat darul de a comunica cu mortii.
Am mai ratacit pe stradutele Lavrei si am descoperit un seminar teologic, multe biserici, dar si chioscuri in care se vindeau suveniruri.
La pranz ne-am intalnit cu totii la autocar si ne-am continuat itinerarul.

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev(5)

Dupa masa am urmat itinerarul propus de ghida.
Un prim popas a fost la o bisericuta intre blocuri, ce avea icoana Maicii Domnului-Smerenia si moaste ale sfintelor Dumitra si Olimpiada
Aici se spune ca pe vremuri s-a hotarat ca icoana Maicii Domnului, sa fie reconditionata, fiindca se afla intr-un stadiu avansat de degradare.
Dar cand au scos-o din rama, pe sticla s-a observat  ca era imprimata icoana. Daca te uiti atent vezi conturul icoanei pe sticla.
Alaturi este si icoana repictata, iar lumea se inchina la amandoua cu aceeasi evlavie.
In bisericile din Kiev am observat ca lumanarile se ard in biserica. Ard deodata zeci de lumanari, fara restrictie, si bisericile sunt pline de inchinatori.
Am continuat drumul in Gradina Botanica unde era biserica Sf. Iona. Si aici ne-am inchinat si am admirat arhitectura bisericii si icoanele. Am aflat ca aici si-a facut ucenicia Sf. Serafim de Sarov. In gradina erau si alte locuri de inchinare, asa ca am mers si pe acolo.
Deja se apropia seara si au inceput sa se aprinda luminile in Kiev.
M-a impresionat arhitectura orasului cu cladiri masive si sosele foarte late. Multe statui ce se vedeau din loc in loc erau ale Sf. Arhangheli si ai altor sfinti protectori.
Ghida ne-a propus sa vedem o manastire, Sf. Flor. Am ajuns la vecernie. Biserica era luminata de candelabre, dar si de multele lumanari aprinse de inchinatori.
Ne-am inchinat pe la toate icoanele si am ascultat slujba.
Se spune ca aici a fost o manastire in care erau aduse fete din familii instarite, iar ca sa se deosebeasca  de maicutele de la alte manastiri purtau voal negru, asa cum poarta si acum.
Hainele calugaritelor au alta croiala decat la noi. Ne-am inchinat apoi la un mormant si am luat de la o fantana apa vindecatoare.
Am pornit spre locul de cazare, dar ghida ne-a povestit ca in Kiev sunt multe biserici luate de rascolnici(razvratiti). Una din aceste biserici e Catedrala in care se afla moastele Sf. Varvara.
Ne-am inchinat la multe icoane si la moaste.Ni s-a spus ca sa nu cumparam nimic de la ei, desi aveai ce, pentru ca acestia sunt niste razvratiti si nu asculta de superiorii bisericii ortodoxe ruse.
Catedrala e imensa si ca multe biserici de aici au trei altare. Icoanele sunt vechi dar de o frumusete inegalabila.
Spre locul de cazare am mai primit informatii despre oras, e intr-adevar un oras monumental.

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev (4)

Cand am iesit de la slujba, ghida ne astepta sa ne conduca la pesterile cu moaste.
Am intrat intr-un paraclis unde ne-am inchinat, am luat cate o lumanare si in cea mai perfecta ordine am inceput sa coboram niste scari foarte inguste.
La fel erau si culoarele, luminate slab, iar din loc in loc erau icoane si moaste, multe sicrie cu moaste.
Tot de pe culoare se vedeau niste ferastruici mici dupa care fusesera pesterile in care au stat sfinii zavorati. Unii au fost scosi de acolo, dar altii si-au ales pestera ca mormant, deci au ramas acolo si dupa ce au murit.
 Prin unele ferastruici se vedea o lumina slaba, desi nu erau luminate cu candele sau lumanari.
Printr-n astfel de geam am vazut niste recipiente din sticla in care pluteau niste cranii. Se spune ca din aceste cranii ivora mir.
Au venit "oameni de stiinta" sa cerceteze ce se intampla acolo si n-au putut da nici o explicatie " stiintifica".
Cred ca ne-am inchinat la mai mult de o suta de sfinte moaste. Se trecea repede prin aceste culoare si aproape ca nu aveai timp sa te rogi si sa simti ce se intampla acolo.
Sute de calugari au murit rugandu-se pentru o lume intreaga.
Dumnezeu le-a ascultat ruga de nu ne-a prapadit dupa atatea rele cate facem.
Acesti rugatori sunt adevarate modele de traire duhovniceasca, de smerenie, dragoste, rugaciune si post.
In Lavra Pesterilor au vietuit de-a lungul timpului mii de calugari pana a aparut comunismul. Zeci de episcopi s-au ridicat de acolo.
Trecand prin pesteri si vazand sfintele moaste mi-am dat seama cat de mica e credinta si smerenia noastra.
Am gandit ca atata timp cat vor fi acesti rugatori, Dumnezeu ne va incerca, dar nu ne va pierde.
La inceput viata monahilor era organizata dupa modelul celei din Muntele Athos.
Cand am iesit din Pesteri am luat contact iar cu lumea noastra: chioscuri in care se vindeau fel de fel de obiecte, si cantina. M-a dezamagit aceasta trapeza.
Se ofereau mancaruri in portii mici, dar destul de piparate la pret.
Ma gandeam ca la noi la Sihastrie, la pranz si nu numai, sunt chemati pelerinii la masa fara sa plateasca. Un preot binecuvanteaza masa si e nemaipomenit de buna, desi nu se mananca niciodata carne.
In Lavra parca nu se mai urmeaza linia duhovniceasca a acelor sfinti. Totul s-a transformat in turism. Gasesti fel de fel de obiecte care sa-ti poata aminti de acest pelerinaj: batiste si alte obiecte pe care le treci pe deasupra moastelor.
Toti sunt doritori de mantuire si cred ca doar cu atingerea de moaste te poti vindeca.E adevarat,dar asta cand mai ajutam cu credinta si faptele noastre, cu rugaciuni, post si milostenie.
Mi se pare mie , sau azi a devenit o moda de a vizita locurile sfinte? Si e bine, cred eu, daca dupa aceste pelerinaje se vede si o schimbare in bine in viata noastra duhovniceasca.
 Daca nu, ramane doar turism si in final spunem doar" ce frumos a fost!".
Dupa pelerinaje, obisnuiesc sa mai citesc despre viata sfintilor si incerc sa inteleg cum acesti oameni puteau sa aiba o credinta asa de puternica si o dragoste atat de mare pentru Iisus, incat puteau trece prin multe incercari, schingiuiri, iar noua ne vine greu sa facem macar o rugaciune cum se cuvine sau sa facem milostenie, iar de smerenie ce sa mai vorbesc?!

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev (3)

Dupa ce am aflat cate ceva despre acest asezamant,despre care nu prea auzisem pana acum, am plecat pentru a vedea cu ochii nostri.
Mai intai am aflat ca Lavra se imparte in doua parti,din care doar una ne era accesibila.
Se vedeau pretutindeni biserici uriase cu o arhitectura specifica locurilor.
Cupolele bisericilor au forma unor cepe lunguiete.Aceasta forma o descoperim si in straiele preotilor.
Ziua o incepeam cu participarea la Sfanta Liturghie. Pana la biserica unde se slujea am trecut pe multe stradute.
Am coborat mult si am trecut prin niste porti despre care se spune ca aduc ajutor daca te gandesti la ce dorinta sa-ti indeplineasca Dumnezeu. Si cine nu are dorinte de indeplinit?
Am ajuns in sfarsit la biserica. Desi era sambata, biserica era foarte aglomerata.
 Am trecut de pridvor si ne-am strecurat inchinandu-ne, pana am ajuns aproape de altar.
Desi nu intelegeam cuvintele, am urmarit randuiala slujbei aici. In mijlocul bisericii era un loc rezervat, unde se tinea o parte din slujba.
Totul era altfel ca la noi. Vesmintele preotilor erau diferite, la fel ale diaconilor, ale calugarilor si calugaritelor.
Foarte multa lume dadea pomelnice pentru vii si adormiti. In mijlocul bisericii s-au citit pomelnicele.
Am vazut multa evlavie in comportamentul celor din biserica. Am asistat si la Sfanta Impartasanie. Toti luau cu multa piosenie Sfanta Impartasanie si plecau cu mainile incrucisate pe piept. N-am inteles semnificatia acestui gest.
La sfarsitul slujbei s-a coborat cu niste scripeti icoana Maicii Domnului si dupa ce s-au inchinat preotii, au trecut pe la icoana si cei ce au participat la slujba.
Am observat ca la fiecare icoana erau niste prosopele cu care stergeau icoana dupa ce o sarutau. De data asta la icoana statea un preot si stergea dupa fiecare grup de 3-4 oameni.
Am avut o mare bucurie ca desi, n-am inteles cuvintele spuse de preoti, stiam ce spun si aveam timp sa privesc la toate icoanele ce impodobeau biserica. Sunt foarte frumoase icoanele rusesti.

Pelerinaj la Lavra Pecerska-Kiev (2)

Lavra Pecerska este asezata in latura de sud a Kievului,pe doua coline de pe tarmul drept al raului Nipru.
In secolul al -XI-lea, intreaga regiune era acoperita de o padure deasa.
Primul ascet venit aici a fost preotul Ilarion, care a sapat o pestera in stanca si s-a dedicat vietii ascetice de post si rugaciune.
In 1051, Ilarion a fost ales mitropolit de Kiev si astfel pestera va ramane parasita o vreme. Mai tarziu insa,va veni si se va aseza aici cuviosul Antonie, Athonitul, parintele si intemeietorul monahismului rus.
A devenit apoi manastire de obste prin grija marelui organizator al monahismului rus, cuviosul Teodosie.
In primele doua secole de existenta( sec. XI-XII) manastirea se distinge ca un mare centru monastic si duhovnicesc. Aici se lucra intens la copierea manuscriselor, se scriau cronici si sinaxare.
Astfel, cam pe la anul 1113 cuviosul monah Nestor(1050-1114) a scris Cronica sa, prima de acest gen in literatura rusa.
Graitor este faptul ca in aceasta perioada a primelor doua secole de la aceasta manastire provin nu mai putin de 20 de episcopi ai Bisericii Ruse.
Pana la jumatatea sec. al-XIII-lea, Manastirea Pesterilor va cunoaste o perioada de mare inflorire. Exceptie va face perioada de dupa 1096 cand din cauza invaziei polonezilor, vor avea loc mari distrugeri materiale si umane.
Au murit in decursul acelor lupte multi monahi, au fost distruse chilii si furate obiecte de cult pretioase.
Biserica centrala a manastirii, ridicata in cinstea Maicii Domnului a fost incendiata.
Ea fusese sfintita doar cu 7 ani inainte. Au fost necesari aproape 50 de ani pentru refacerea distrugerilor provocate atunci.
Cu mult mai dezastroase se vor dovedi insa invaziile ulterioare ale mongolilor care in 1240 si apoi in 1300 au distrus biserica centrala si cele mai multe dintre chilii.
Monahii care au scapat cu viata au fost nevoiti sa se refugieze in muntii impaduriti din imprejurimi, unde fiecare si-a sapat in stancă cate o pestera-chilie
Se adunau insa adesea in vreme de pace la ruinele vechii manastiri pentru a savarsi impreuna Sfintele Slujbe
De doua ori se va restaura apoi Manastirea Pesterilor si tot de doua ori va vi din nou distrusa de catre invaziile tatarilor din 1399 si respectiv 1484.
Pana la sfarsitul secolului al XVI-lea ea se va gasi sub jurisdictia Mitropoliei din Kiev.
Apoi va deveni starnopighie a Patriarhiei de Constantinopol.
In aceasta perioada, Manastirea Pesterilor va avea de infruntat un nou dusman-uniatia.
Astfel, la Sinodul de la Brest-Litovsk 1596, regele Poloniei, Sigismund al-III-lea,(1566-1632) si Papa Clement al-III-lea au hotarat ca staretul Lavrei sa treaca din nou sub ascultarea Mitropolitului de Kiev, care semnase actul de unire.
Au fost mai multa incercari de a indeparta staretul ortodox, dar acesta a fost aparat in lupte crancene de monahi.
Pana la mijlocul sec. al XVII-lea Manastirea Pesterilor va ramane un puternic centru de rezistenta impotriva uniatiei si a propagandei latine.
In 1688 la un secol de la infiintarea Patriarhiei de Moscova (1589)manastirea va trece sub jurisdictia acesteia, iesind definitiv de sub ascultarea fata de Patriarhia Ecumenica.
La inceputul sec. al XVII-lea, arhimandritii Elisei si Zaharia vor pune bazele tipografiei manastirii.
Pana la sfarsitul aceluiasi secol, se vor tipari aici 117 carti importante cu continut liturgic si dogmatic, combatandu-se in acelasi timp propaganda unionista
Opera lor va fi continuata de catre arhimandritul Petru Movila(1627-1633) care a infiintat si o scoala teologica de invatamant superior.
Aceasta scoala, prima de acest gen din Rusia, se va transforma cativa ani mai tarziu in celebra Academie Teologica de la Kiev.
In acelasi secol, insa, din cauza conflictelor ruso-turce, manastirea a fost adeseori supusa de atacuri devastatoare din partea turcilor.
In scopul apararii ei, tarul o va intari la inceput cu baricade de pamant, iar apoi cu ziduri de aparare din piatra, pe toate laturile si turnuri de supraveghere.
In 1718 un incendiu puternic a distrus tipografia, biblioteca, biserica centrala si cea mai mare parte a complexului monastic.
Dintre ruine si cenusa, monahii au recuperat celebra icoana, facatoare de minuni a Maicii Domnului, care in chip minunat nu a suferit nimic din cauza incendiului.
Tarul, Petru cel Mare a dat ordin sa se inceapa lucrarile de reconstructie cu sprijinul curtii imperiale.
Tarul, Petru cel Mare a lasat chiar prin testament urmasilor sai porunca de a se ingriji de soarta manastirii si de a o proteja.
In urmatoarele doua secole pana la caderea regimului tarist, slavita Manastire a Lavrei Pesterilor din Kiev stravnopighie sinodala din 1721 va straluci pe tot cuprinsul imperiului rusesc, daruind roade  bogate de  sfintenie si evlavie.
Va fi asemenea unui castru al Ortodoxiei ce va triumfa in luptele impotriva ereticilor.
Va fi de asemenea un puteric centru de arta si cultura bisericeasca, intarind teologia academica prin numeroase editari de carte.
Acest stralucitor far duhovnicesc va fi stins in mod brutal de catre regimul comunist, ce a urmat revolutiei din 1917.
In 1941 manastirea a fost jefuita de catre trupele germane care au furat de aici diferite piese de arhitectura apartinand sec. XI-XVIII-lea.
Dupa prabusirea blocului comunist si a ideologiei comuniste a inceput din nou sa straluceasca dumnezeiasca lumina a vietii si culturii monahale

Pelerinaj la Lavra PecersKa-Kiev

Pentru a nu stiu a cata oara traiesc o experienta, care ma duce la concluzia ca totul se intampla cum vrea Dumnezeu, indiferent ce planuri ti-ai face.
Toamna trecuta ne-am propus sa mergem si noi undeva pentru a mai schimba peisajul. Cu un timp in urma ,prietena mea, Antonica ne-a invitat sa mergem cateva zile la ea la Tulcea, dar cand am hotarat sa mergem ea s-a scuzat ca are alti musafiri , deci am renuntat. Am cautat apoi o statiune si a aparut oportunitatea de a merge cateva zile la Viorela la Vatra Dornei.
Si cand toate parca erau hotarate, a aparut un anunt la biserica pentru un pelerinaj la Kiev la Lavra Pecerska. Aveam pasaport, deci puteam merge, mai ales ca nu stiam mai nimic despre aceste locuri.
Plecarea a fost vineri pe 31 oct. 2008, din fata la Billa. Organizatorii ne duceau cu un maxi-taxi pana la Chisinau. De la biserica nu eram decat vreo 4 persoane.
La Chisinau mai fusesem, de aceea n-am descoperit multe noutati pe drum, doar ca ne-a tinut cam mult la vama.
In jurul orei 9 eram deja la Chisinau. Cu bagajele nu era prea comod sa te deplasezi, dar n-aveam de ales, trebuia pana seara la ora 19 sa ne ocupam timpul.
Mai intai am cautat sa schimbam lei pe grivne ucrainiene, apoi am mers la Catedrala. Era prima biserica pe care o vazusem ce avea trei altare. Ne-am inchinat la icoanele deosebit de frumoase. Cand am iesit, m-am amuzat putin ca nici aici n-am scapat de cersetori, numai ca ei acceptau orice moneda, ca stiau sa le schimbe in moneda nationala.
Desi eram obositi si cu bagaje, am mers incet- incet de-a lungul orasului, condusi de ghid, un student moldovean ce era student la teologie in Iasi.
Am ajuns la Gara de tren si ne-am asezat pe bancile din parcul din fata. Prin rotatie stateam la bagaje si plecam prin imprejurimi.
Cu Nelu am fost intr-o piata acoperita dar care nu era prea aprovizionata. M-a surprins ca pe marginea trotuarului erau multe persoane ce expuneau obiecte vechi pentru comercializare. Un vizibil semn de saracie. M-a surprins placut gara in care domnea curatenia peste tot
La ora 19 a venit in sfarsit autocarul ce urma sa ne duca la Kiev. Am calatorit noaptea, deci n-am putut vedea nimic din peisaj. Un moment destul de neplacut am avut in vamile din Moldova-Transnistria -Ucraina, unde ne-au tinut destul de mult, desi nu erau prea multe masini de verificat.
Se simte de departe ca acolo romanii nu prea sunt iubiti. E greu de calatorit noaptea, dar ne-am straduit sa ne odihnim cat s-a putut, pentru ca urma o zi cu multe activitati.
Dimineata am ajuns in Kiev. Era vreme innorata. Am facut cunostinta cu ghida din Kiev ce ne-a vorbit de Lavra Pecerska.

Pelerinaj spre Mânăstirea Makeras

Pe 21 octombrie era ziua când în biserica "Sfântul Pantilimon" trebuia să se săvârşească slujba în limba română, dar spre dezamăgirea noastră, am găsit un afiş care anunţa că slujba se va ţine la ora 17.
Cu siguranţă nu se mai făcea Sfânta Liturghie.
Aşadar ne întorceam acasă dezamăgiţi, pentru că pierdusem şi Liturghia în limba greacă. Dar când ne pregăteam să stăm la masă, copiii au primit un telefon de la părintele Vasile, care ne-a invitat să mergem la o mânăstire din munţi.

Am pregătit în grabă ce se putea, mai ales pentru Teodora, şi am plecat. Părintele ne era ghid, deşi cunoştea doar o bucată de drum, pentru că el slujeşte şi la o biserică în munţi din acea direcţie.

Dar cu ajutorul lui Dumnezeu speram să ajungem unde ne-am propus. Pe drum ,Teodorei i s-a făcut rău, probabil că am plecat cu maşina imediat ce mâncase. L-am anunţat telefonic pe părintele despre ce se întâmplase, pentru că Ionuţ a tras maşina într-o margine.

După ce am rezolvat cu Teodora, am plecat, gândindu-ne că părintele era departe. Dar şi el a tras tot aşa şi ne aştepta. A spus că nu se cuvenea să plece, de moment ce eram tovarăşi de drum.

Am mers prin peisaje ce-mi erau acum mai familiare. Acelaşi pământ uscat, stânci lipsite de vegetaţie ce se rumeneau la soare. Am mai spus că aici pământul este arămiu.

La un moment dat am ajuns intr-un cătun cu străzile foarte înguste, că din maşină te puteai uita pe geam în casele oamenilor.Şi aici mi-a plăcut, că toate casele erau împodobite cu foarte multe flori. Dar ne rătăcisem puţin, aşa că părintele a coborât din maşină şi s-a interesat care e drumul spre mânăstire. Am părăsit după un timp şoseaua şi ne-am dus pe o potecă lăturalnică

Am văzut o plăcuţă pe care era scris "spre mânăstirea Makeras", dar n-a prea luat-o nimeni în seamă. Intram pe un fel de drum forestier. Şi Ionuţ era destul de încordat că megeam şi pe marginea unei prăpastii. Eu am avut destul răgaz să admir stâncile golaşe pe alocuri, dar acoperite cu vii sau cu grădini cu legume, şi mai ales roşii ridicate pe araci.

Mă miram cum pe vârful muntelui pot oamenii face recolte de legume, mai ales când apa este deficitară. Roşiile erau mari şi frumoase,fiindcă erau destule rostogolite pe stânci la vale până în drumul ce-l parcurgeam noi. Deşi secetă, copacii au frunzele vezi, dar uscate, adaptate la climă.

Am ajuns până într-un loc unde am oprit maşinile şi am tras concluzia că ne-am rătăcit. Părintele şi Ionuţ au încercat să urce puţin să vadă dacă apare un semn care să ne arate calea cea bună, dar au renunţat şi au hotărât să facem calea întoarsă.

La întoarcere, drumul parcă a fost mai scurt, pentru că acum ne era cunoscut. Dar am întâlnit iar plăcuţa cu săgeata ce ne trimitea spre Mânăstirea Makeras . Am declarat că ar fi păcat să renunţăm acum, când, probabil, nu eram prea departe de mânastire. Am parcurs drumul înapoi, am depăşit locul de unde ne întorsesem şi nu după mult timp am ajuns la şosea.

Părintele a coborât din nou din maşină şi a aflat care e drumul ce-l căutam. În scurt timp am ajuns la mânăstire. O mânăstire mare în curtea căreia intrai printr-o poartă din care descopereai o mulţime de clădiri. Aproape de intrare era şi magazinul, dar părintele a spus că se cuvine să ne închinăm mai întâi în biserică.

Deci am luat-o pe o alee în care erau mulţi măslini şi multe flori. Mânăstirea poartă numele icoanei Maicii Domnului care a fost descoperită pe locul unde azi se ridică mânăstirea Makeras care în limba greacă înseamnă "cuţit". Şi icoana s-a numit aşa, fiindcă lângă ea s-a descoperit un cuţit. Biserica este mare şi frumos împodobită cu icoane deosebite. Icoanele sunt expuse şi în interiorul bisericii pe lângă marile coloane din dreapta şi din stânga. Ne-am închinat la toate icoanele de pe iconostas şi la cele din interiorul bisericii. Era lume puţină şi ne-am rugat în tihnă.

Am luat niste lumânări şi am aprins pentru toată familia. Lumânările se iau cu autoservire, pui banii şi iei lumânări care n-au preţuri. Pune fiecare cât vrea şi biserica nu iese în pagubă. Am citit că la aceasta biserică a slujit patriarhul de mai târziu Petros. El a slujit aici ca diacon, dar după ce a crescut în ranguri bisericeşti a ajutat mult această mânăstire să se dezvolte.

Biserica e foarte veche de prin sec. al-XI-lea -al XII-lea şi a avut ca şi alte biserici ortodoxe din aceste ţinuturi de suferit mult din cauza invaziilor turceşti ce distrugeau mai ales lăcaşuri de cult. A fost arsă şi dărâmată de mai multe ori, dar şi reclădită. Se spune că şi această icoană a Maicii Domnului este făcătoare de minuni. Icoana este deosebită, fiindcă este fără prunc.

Păcat că n-am avut un ghid care să ne spună mai multe. Când am ieşit din biserică un călugăr ne-a condus într-o cămăruţă împodobită cu icoane deosebite, ce nu le-am văzut niciodată în bisericile din România. Acolo am fost invitaţi să ne odihnim puţin, să bem câte un pahar de suc şi cine poate să roadă niste pesmeţi ce erau puşi în nişte coşuleţe pe masă. Când am terminat am făcut ordine şi am plecat. Copiii mai făcuseră fărimituri.

Biserica e aşezată într-un complex de clădiri cu curte interioară. Am mai văzut aşa şi la alte mânăstiri. Am pornit-o spre poartă. Am admirat numeroasele vase de ceramică foarte mari care, se pare că erau bune pentru păstrarea uleiului de măsline. De peste gardul mânastirii se vedea o prapastie.

Se vede ca toate mânăstirile sunt făcute pe stânci, care sunt din abundenţă. Spre ieşire am primit binecuvântare să intrăm şi în magazin. Am luat doar niste iconiţe cu sfinţii Rafail,Nicolae şi Irina. Apoi am ieşit în faţa magazinului şi am avut grijă de Rafail, băiatul preotului, până au făcut şi ei cumpărături. Se apropia seara şi ne-am grăbit să plecăm spre casă. Am plecat, de data asta pe şosea,fără să mai rătăcim.

Din fiecare lucru văzut am câştigat câte ceva. Am văzut cât de mare e lumea în comparaţie cu puterea noastră de a cunoaşte. Drumul a fost bun şi neavând altă grijă, am continuat să admir peisajele mai puţin primitoare, dar interesante. Localitaţile sunt destul de rare şi mă întrebam: oare cu ce trăiesc aceşti oameni?

Din loc în loc mai vezi solarii în care probabil au grădini de zarzavat. Şi bănuiesc, că mulţi lucrează în turism. Am aflat, de asemenea că se lucrează mult broderia şi alte lucruri de mână pe care le valorifică în zonele turistice. Am ajuns acasă mulţumită că mi-a oferit Dumnezeu calea de a mai cunoaşte o părticică din aceste meleaguri care sunt mult diferite de meleagurile natale, dar nu mai frumoase.